Ce înseamnă lin?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "lin": linus

" Nici un suflet sa-ti asculte cantecul expirator,
Nici un freamat lin de aripi dintr-al ingerilor zbor!“
"
Vioristul poezie de Alexandru Macedonski

" Pe cand, molatic, doar me parau-ntr-al sau val,
Incat de-abia se-aude un lin susur de apa
"
La harpa poezie de Alexandru Macedonski

LIN3, -Ă, lini, -e, adjectiv

1. (În opoziție cu repede, impetuos, vijelios) Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște; domol, liniștit, potolit. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie. COȘBUC, P. I 91. [Cocostîrcul] vine, se înalță, în cercuri line zboară Și răpide ca gîndul la cuibu-i se coboară. ALECSANDRI, O. 173.
       • (Adverbial) Atunci calul zboară lin ca vîntul. CREANGĂ, P. 197. Iară tei cu umbra lată și cu flori pînă-n pămînt Înspre apa-ntunecată lin se scutură de vînt. EMINESCU, O. I 154.
♦ (Despre ape) Fără valuri mari, liniștit. Dunărea mi-aduce apă vecinic lină. IOSIF, P. 60. [Rîul] îngheață-n suprafață, dar nu și-n fundu-i lin! MACEDONSKI, O. I 256. Nu curge lină Apa la pîrău? ALECSANDRI, P. I 196.
♦ (Despre pante, drumuri etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. Lorena e numai cîmpii dulce-ondulale și dealuri line. SADOVEANU, O. A. II 186. Mergi pe cărare lină. PANN, P. vezi I 114. Să venim pe drumuri line. TEODORESCU, P. P. 171.

2. (Despre sunete, în opoziție cu puternic, strident, violent) Lipsit de asprime, blînd, potolit. A vorbit mai departe cu vocea ei lină. GALAN, Z. R. 380. Odaia cea albă, ticnită, Se umple de-o lină cîntare. TOMA, C. vezi 118. Mi-e dor de freamăt lin de brazi, De murmur tainic de izvor. IOSIF, P. 64.
       • (Adverbial) Numai vioarele mai suspinară lin, lin. C. PETRESCU, Î. I 16. Au început șapte tarafuri să cînte lin și dulce. CARAGIALE, O. III 81. Iar pădurea lin suspină și prin frunzele uscate Rînduri, rînduri trece-un framăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83.
♦ (Poetic, despre lumină sau surse de lumină) Cu strălucire domoală, blîndă, odihnitoare. Soarele nu ardea, avea o lumină lină de aur, și vîntul abia-abia adia. SADOVEANU, O. V

3. Mă închin la tine, o, dragă, lină stea. ALECSANDRI, P. I 121.

3. (În opoziție cu agitat, tulburat) Calm, liniștit, molcom. În noaptea lină de vară, un susur slab trece prin codrul adormit. SADOVEANU, O. I 284. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape. EMINESCU, O. I 216. Singurul nor care înnegură astă viață lină fu peste doi ani... moartea bunicăi. NEGRUZZI, S. I 110. Viața se trecea lină ca un vis. RUSSO, O. 24.
       • (Adverbial) Ierburile împrospătate, mirosul... florilor... o făceau să doarmă mult și lin. EMINESCU, N. 11.

4. (Rar; despre suprafețe, în opoziție cu aspru) Neted. Tulpini line de trandafiri sălbateci. CAMILAR, T. 198.