Ce înseamnă în expresie pana căpăstrului?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "în expresie pana căpăstrului": ștreang sau curea cu care se priponește calul

Zi intai aprili poezie de Alecu Donici

" S-ar fi fost bine , barem pe-o stea
Ca sa-mi iau zborul pana la ea.
S-ajuns acolo, sa bat in cer"
Raspuns la cativa critici poezie de Alexandru Macedonski

PÁNĂ1, pene, substantiv feminin

I.

1. Formație cornoasă care acoperă corpul păsărilor, compusă dintr-un cotor gol pe dinăuntru pe care sînt așezate simetric, lateral, fire (pufoase). Nu știam că rățoiul cel mare... e o pasere sfîntă din țara de la miazăzi,

– cu pene de azur și ochii de ametiste fumurii. SADOVEANU, O. A. II 146. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre. ODOBESCU, S. III 16. Amândoi ne potrivim, Și la ochi și la sprâncene, Ca doi porumbei la pene. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 50. *Expr.Ușor în pene = îmbrăcat subțire, cu veșminte sumare; prin extensie rău îmbrăcat, zdrențăros. Căldura după ce trece Și începe vîntul rece, Țiganul ușor în pene... Acum vede că îi pasă. PANN, P. vezi I 107. Smuls de pene = rușinat, umilit. Viteji din gură, care s-au întors acasă smulși de pene, de nu ș-au mai venit în fire. La TDRG. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a lua (pe cineva) la ceartă. Fără grijă, se duce la împăratul. Acolo, măria-sa, gata să-l ia prin pene. PAMFILE, M. R. I 90. A se umfla în pene = a se îngîmfa, a se fuduli. Poți să te umfli-n pene! Am să te-ascult. ANGHEL-IOSIF, C. M. II

13. Mă umflam în pene ca și cînd prin vitejia mea s-ar fi fost isprăvit această izbândă. La TDRG.
       • figurat Chipul ei din calea noastră orice piedică gonea Și făcea din mine pană și din roibu-mi rîndunea. EFTIMIU, Î. 36.
       • Compus; pana-zburătorului = plantă erbacee din familia eruciferelor, cu flori mari violete; crește prin pădurile umbroase de la munte (Lunaria anua).

2. (La plural ) Material pentru umplerea pernelor, a saltelelor etc.; penele (1) de pasăre sau firele pufoase desprinse de pe cotoarele penelor (1), folosite în acest scop. vezi fulg, pu forme Se suie iute în pod și scoboară de acolo un știubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa. CREANGĂ, P. 5.

3. Podoabă făcută din una sau din mai multe pene colorate (1), care se poartă la pălării; penaj care împodobește coifurile; panaș, pompon. Și eu trimite-voi Ce-i mai mîndru pe la noi: Oastea mea cu flamurile, Codrul și cu ramurile, Coiful nalt cu penele. EMINESCU, O. I 149.
♦ (Transilvania) Podoabă făcută din alt material decît din pene, în special floare sau buchet de flori naturale sau artificiale (purtată la pălărie de flăcăii de la țară); broderie în formă de floare. își tocmiseră apoi la un cojocar meșter, în Turda, cojoace cu pene roșii. DAN, U.

3. Știi, fetiță, ce ți-am spus, La cules de cucuruz: Să porți pană de colie, Să-mi fii dragă numai mie? BIBICESCU, P. P. 64.
♦ Aripă de gîscă sau de altă pasăre, folosită la ștergerea prafului de pe obiecte, la scuturatul vetrei etc.
♦ Smoc de pene (1) de la aripi sau din coada păsărilor, folosit pentru ungerea cu grăsime a foilor de plăcintă.
♦ Plută făcută din cotorul unei pene (1) de pasăre, pentru a ține cîrligul undiței la adîncimea voită. Doi băiețandri zvîrleau și trăgeau undițele și urmăreau cu ochii, încordați, fuga pe unde a penei. SADOVEANU, la TDRG.

4. Ustensilă de scris făcută din pană de pasăre (mai ales de gîscă), ascuțită și despicată la vîrf, întrebuințată înainte de inventarea penițelor de metal; prin extensie toc de scris, condei. Diacul sta neclintit la pămînt... ținînd în dreapta, cape un lucru scump, pana de gîscă. SADOVEANU, O. VII 25. Împărăteasa, luînd o pană, a-nceput să scîrțîie pe hîrtie. CARAGIALE, O. III 89. De ce pana mea rămîne în cerneală, mă întrebi? De ce ritmul nu m-abate cu ispita-i de la trebi? EMINESCU, O. I 137.
       • figurat Sub pana lui Eminescu limba romînească s-a înmlădiat armonios. SADOVEANU, E. 73.
♦ figurat Stilul, felul de a scrie al unui autor; arta de a scrie; prin extensie scriitor. Cam pe la anul 1846, Nicu Bălcescu a mai făcut și o altă călătorie în Moldova... unde s-a găsit în strînsă legătură cu Alecu Rusu, și nu este de mirat că acești doi tineri să-și fi ezersat (= exersat) în comun pana și imaginațiunea lor, unul în limba romînă, celălalt în limba franceză. GHICA, S. A. 145. Și istoria noastră are întîmplări, are portrete, care nicidecum n-ar răminea mai prejos decît eroii celor vechi, dacă acestora li s-ar scoate aoreola poetică cu care pana geniului i-a înfrumusețat. KOGĂLNICEANU, S. A. 56.

5. (Prin analogie; regional) Pănușă. încep prin a desface penele sau pănușele știuleților... trăgîndu-le apoi în jos. PAMFILE, A. R. 218.

II.

1. Bucată de lemn sau de metal, de forma unei prisme triunghiulare, întrebuințată pentru despicarea lemnelor, pentru spargerea unor corpuri, pentru detașarea unor bucăți dintr-un material etc. Manipulațiunea despicării bilei...cere o dexteritate practică cu atît mai admirabilă, cu cît muncitorul n-are alte unelte decît o custură, o pană și un mai.

I. IONESCU, M. 397.
♦ Piesă de lemn sau de metal în formă de prismă, folosită la fixarea sau înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașină, a unor elemente de construcție etc. Coada se întărește în urechea sapei prin ajutorul unei pene de lemn sau unui piron sau cui de fier. PAMFILE, A. R. 74.
♦ (tipografie) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip pentru a le spația.
♦ Partea lată, plană a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. Numai privirile agere se furișau de sub sprîncene spre boier, strălucind ca pene de săbii. SADOVEANU, P. 51. Vîslea hoțește, fără să scoată pana lopeții din apă. BART, E. 329.
♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea.

2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vîrf.

3. Bețișor cu care se strînge frînghia ferăstrăului pentru a întinde pînza; cordar (2).

4. (În expresie) Pana căpăstrului = ștreang sau curea cu care se priponește calul.

5. Partea unei cîrme de navă, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei pentru a schimba direcția de mișcare a navei.

6. Placă mică de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ating coardele cobzei; plectru.
♦ Lama unor instrumente de suflat; ancie.

7. (În expresie) Pană de somn = bucată de somn, de la pîntece sau de la coadă, sărată sau preparată în oțet.

8. (Sport; în expresie) Categoria pană = categorie în care intră luptătorii și boxerii cu greutatea corpului cuprinsă între 54 și 57 kg.

– Variantă: peánă (COȘBUC, P. II 256, ODOBESCU, S. A. 136, JARNÍK-BÎRSEANU, despre 39, ALECSANDRI, P. P.

3) substantiv feminin