Definiție din
Dicționarul etimologic român
împărát (împăráți), substantiv masculin
– Suveran absolut al unui imperiu.
– Mr. ampirat. La.t imperator (Pușcariu 785; Candrea-Dens., 824; REW 4305; DAR), conform albaneză mbret (Philippide, II, 644), prov. emperaire, italiana imperadore, limba franceza empereur, spaniolă emperador. derivat de la nominativ, ca în albaneză, apare și în alte cazuri de nume de persoană, conform băiat, drac, om. derivat împărăteasă, substantiv feminin (soție de împărat; femeie care conduce un imperiu; nume de plante, Bryonia alba, Atropa Belladonna; la albine, matcă), cu sufix -easă, ca bucătăreasă, cărturăreasă (nu are nici o legătură cu latina tîrzie imperatrissa, Densusianu, Hlr., 160); împărățel, substantiv masculin (pasăre, aușel, Troglodytes parvulus), conform numele său limba franceza roitelet, spaniolă reyezuelo; împărătesc, adjectiv (imperial); împărătește, adverb (ca împărații); împărăți, verb (învechit, a proclama pe cineva împărat; a domni); împărăție, substantiv feminin (imperiu, în mod tradițional imperiul bizantin iar apoi cel turc); împărătiță, substantiv feminin (împărăteasă, fată de împărat), cu sufix -iță; împărătuș, substantiv masculin (aușel).
ă in literatură 
