Ce înseamnă formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc dumnezeu sau domnul să-și facă milă de cineva sau cu cineva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc dumnezeu sau domnul să-și facă milă de cineva sau cu cineva": dumnezeu să se îndure de cineva

" De-ai facut vrodata bine,
Fa-ti o mila si cu mine
Si-mi dezleaga bratele,"
Salga poezie de Vasile Alecsandri

" Ai ras. — Fatale timpuri! Cand plansul nu excita
Decat rasul ironic sau mila ipocrita.
Asupra-va: planeze blestemul Omenirii!"
Accente intime poezie de Alexandru Macedonski

MÍLĂ1, (rar) mile, substantiv feminin

1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie.
       • locuțiune adjectiv și adverb Fără (de) milă = crud, nemilos, neîndurător.
       • Locuţiune adverbiala De milă sau de mila cuiva = dintr-un sentiment de compătimire (față de cineva).
       • locuțiune conjuncție De milă să nu... = de teamă ca nu cumva să...
       • Expresia: De silă, de milă sau de milă, de silă = verb reflexiv:ând-nevrând; de voie, de nevoie. (A fi) verb reflexiv:ednic de milă = (a se afla) într-o situație jalnică, (a fi) demn de compătimit. A-i plânge (cuiva) de milă = a fi cuprins de părere de rău pentru suferințele sau pentru starea cuiva. A face (cuiva) milă = a provoca compătimirea, a fi verb reflexiv:ednic de plâns. A avea milă de... = a se purta cu grijă, cu menajamente față de cineva sau de ceva. (Ți-e) mai mare mila = a) se zice când cineva se află într-o stare demnă de compătimire; b) (cu valoare de superlativ) foarte tare (sau mult, dureros etc.). (popular) Fără milă de păcat = fără teama de a greși.

2. Ajutor, binefacere; (concret) pomană, milostenie.
       • Expresia: A cere milă = a) a cerși; b) a cere îndurare, iertare.

3. Stare jalnică, de compătimit în care se află cineva; mizerie.
♦ Tristețe, melancolie, jale.

4. Bunăvoință, bunătate, indulgență, înțelegere.
       • Expresia: (popular) A nu avea (sau a nu afla) milă (undeva sau la cineva) = a nu găsi bunăvoință (undeva sau la cineva).
♦ (În credințele religioase) Bunăvoință și ajutor pe care Dumnezeu le acordă omului; grație divină, ajutor, îndurare.
       • Expresia: Unde (sau pe ce) pune el mâna, pune și Dumnezeu mila, se spune despre acela căruia îi merg toate din plin. (Formulă întrebuințată mai ales în limbaj bisericesc) Dumnezeu (sau Domnul) să-și facă milă (de cineva sau cu cineva) = Dumnezeu să se îndure (de cineva). A lăsa (pe cineva) în mila Domnului = a lăsa (pe cineva) în voia sorții, a nu se mai interesa de el. (familial) Dumnezeu cu mila! = fie ce-o fi! cum o da Dumnezeu! Mila Domnului! = (exclamație care exprimă satisfacția sau adeziunea cuiva) slavă Domnului! (învechit) Prin (sau din, cu) mila lui Dumnezeu, formulă de introducere la scrierile vechi, în acte administrative etc.

– Din limba slavă (veche) milŭ.