Definiție din
Dicționar enciclopedic
FECUNDÁȚIE (< limba franceza ) substantiv feminin (biologie) Proces de unire a gametului mascul (anterozoid, spermatozoid) cu gametul femel (oosferă, ovul), în urma căruia de formează zigotul. Este urmată de reproducere. La plante, fiind consecutivă polenizării, poate fi (ca și aceasta) directă (autofecundare, autogamă) sau indirectă (forme străină, alogamă). Pentru angiosperme este caracteristică dubla forme Sin. singamie.
• forme în vitro = forme realizată în afara organismului matern, în condiții de laborator; experimentată din 1961.
