Ce înseamnă fonetică accent de intensitate?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "fonetică accent de intensitate": accent caracterizat prin forța mecanică cu care se rostește un sunet

"
Din norocire, tragedia asta, de o intensitate ucigatoare, n-a tinut mult. Mie mi s-a parut ca a durat ani. De fapt, s-a desfasurat, fulgerator, in numai alte trei zile!
Am sosit in sat dumineca. Marti izbucnise din zodiile rele Margareta. Vineri noaptea patrunsei la ea, incuiai usa si, intarit de cumplita suferinta, ii cazui in genunchi, ii propusei sa paraseasca saracia si sa vie cu mine in oras, unde s-o acopar de podoabe si bogatii."
Iubire magica poezie de Vasile Voiculescu

" Chiar daca mitocaniile unora dintre ei
Depasesc in intensitate si numar
Toate recordurile in materie."
Cina frateasca poezie de Grigore Vieru

intensitate

1. (fizică)

I. de vibrație a unui sunet, cantitatea de energie care, transportată de undele* sonore, trece într-o secundă prin unitatea de suprafață perpendiculară pe direcția de propagare a sunetului*. Nivelul (diferența) de i. dintre 2 sunete (i. relativă) se măsoară în decibeli (dB

– vezi bel), pe când i. absolută în W/cm2. Unei anumite i. de vibrație a sursei sonore îi corespunde o anumită i. auditivă (fiziologie) sau tărie a sunetului, care se măsoară în foni*.
♦ Puterea sonoră difuzată în spațiu de instr. muzicale variază în limite foarte largi. (Ex. orientative pentru fff orga mare, 12 W; trombonul, 6 W; pianul, 0,6 W; cl., 0,05 W; o voce bas, 0,03 W; cântând ppp o vl. emite o putere sonoră infimă, câteva milionimi de W). La însumarea surselor sonore, puterea ansamblului nu crește aritmetic, ci logaritmic*, deci mult mai puțin decât adunând puterile. De ex., dacă unei vl. care cântă cu o i. corespunzătoare unui nivel de 5 dB, i se adaugă alte 15 vl., care cântă fiecare cu aceeași i. nivelul sonor al ansamblului nu crește de la 5 dB la 80 dB (adică cu 5 x 15 = 75 dB), ci numai cu 12 dB (adică de la 5 la 17 dB).Aceasta explică în parte faptul că o orch. mare poate să acompanieze un instr. solist ca hf. sau chitara fără a prejudicia echilibrul sonor (vezi și amplitudine).

2. (în teoria muzicală) Una dintre calitățile sunetului muzical (alături de înălțime (2), durată (I,

1) și timbru*) determinată de i. (1). Valoarea sa relativă (rezultând din diferența de i. a două sunete) a fost convențional stabilită de practica muzicală și redată prin semne dinamice*. Raporturile și variațiile de i. constituie astăzi obiectul dinamicii (1, 2).