Ce înseamnă familiar a potrivi din gît pe cineva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "familiar a potrivi din gît pe cineva": a-i da cuiva de băut cît vrea el

" unde curcanii mediteaza cu pasi melacolici
- si vinete margele la git – in ograda pentru pasari.
Chiar asa: ma fac din nou mic"
Cirese de mai poezie de Mircea Barsila

" De-o doctorita alba — tot fecioara —
Ce ma-ndopa pe git cu-o doctorie
"
Negru pe alb poezie de Ion Minulescu

GÎT, gîturi, substantiv neutru

1. Partea corpului care unește capul cu trunchiul la om sau la animale. vezi grumaz. Irina și mama Paraschiva își lungesc gîturile pe după colțul gardului, ca să vadă cine vine. BUJOR, S. 80. Biata Malcă, de frică, s-a încleștat de gîtul lui. CREANGĂ, P. 120. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă; Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92.
       • Expresia: A se arunca de gîtul cuiva = a îmbrățiÈ™a pe cineva cu bucurie; figurat a copleÈ™i pe cineva cu manifestări de dragoste. A (se) È›ine (sau a (se) lua) de gît (cu cineva) = a cuprinde cu braÈ›ul gîtul cuiva, a-È™i petrece braÈ›ul pe după gîtul cuiva; figurat a fi în mare prietenie (cu cineva), a face cărdășie (cu cineva). SortaÈ™ii mai veseli se È›ineau de gît cu fetele, cîntînd doine È™i chiuind de răsunau văile. BUJOR, S. 70. A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar mai povesti... de cînd se luau de gît lupii cu mieii, de se sărutau. ISPIRESCU, L.

1. A-și rupe (sau a-și frînge) gîtul = a-si pierde viața, a muri într-un accident; figurat a-și pierde, a-și ruina situația prin întreprinderi nereușite. A strînge de gît (pe cineva) = a sugruma. A lua (sau a înhăța) de gît (pe cineva) = a pune mîna (pe cineva), a-l înșfăca. Mor cu tine de gît, se zice, ca amenințare, pentru a arăta cuiva hotărîrea de a lupta contra lui pînă la capăt. A-și pune gîtul (pentru ceva) = a pune prinsoare, a se prinde, a pune mîna în foc, a garanta că... Pui gîtu că e ceva. VLAHUȚĂ, la TDRG. (Familiar) A face gît = a avea pretenții, a opune rezistență, a face gălăgie.
♦ (La plural ; prin metonimie) Persoane curioase, lume interesată. Gîturi curioase din tribuna vecină se întindeau să audă. REBREANU, R. II 35.

2. Interiorul gîtului (1), cu toate organele lui. vezi gîtlej, beregată. Aș bea puțină apă, Florico, că tare mi s-a uscat gîtul. BUJOR, S. 26. Aduc și un cofăiel de vin, ca să meargă plăcintele acestea mai bine pe gît. CREANGĂ, P.

10.
       • (Metaforic) Adierea... răcoroasă se schimbă într-o răsuflare de flăcări ce părea că izvorăște necurmat pe gîturile de văi largi ale munÈ›ilor învăpăiaÈ›i. HOGAȘ, DR. 242.
       • Expresia: A da (o băutură) pe gît = a bea repede, pe nerăsuflate. Intra in circiumă... da pe gît o duÈ™că È™i iar ieÈ™ea, PAS, Z. I 146. Negoiță a dat È›oiul repede pe gît. CARAGIALE, P. 93. A se sătura pînă-n gît = a fi tare dezgustat, a nu mai putea suporta o stare de lucruri sau o persoană. M-am săturat pînă-n gît de mucegaiul de babă. CREANGÄ‚, P. 122. A-i sta (sau a i se opri cuiva ceva) în gît = a nu putea înghiÈ›i; figurat a nu se putea împăca cu un gînd sau cu o situaÈ›ie, a nu-i plăcea (ceva). (Familiar) A potrivi din gît (pe cineva) = a-i da (cuiva) de băut cît verb reflexiv:ea el. Dacă È™tiai să potriveÈ™ti din gît pe moÈ™ Nichifor, apoi era cît se poate de șăgalnic. CREANGÄ‚, P. 108. A o lua în gît = a lua asupră-È™i o însărcinare, necruțînd nici un efort pentru reuÈ™ita ei.
♦ Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate înghiți dintr-o dată. Înghițiră tuspatru cîte un gît zdravăn din băutura arzătoare. SADOVEANU, O. VI 31. Ipate... dă babei verb reflexiv:o cîteva gîturi de rachiu. CREANGĂ, P. 171.

3. Parte a unor anumite obiecte care prezintă o asemănare cu gîtul omului: a) partea strîmtă și lungă a unei sticle (sau a unor vase de sticlă), care se termină cu o gură. Gîtul retortei. ▭ Ferestrele crîșmelor... arătau covrigei uscați în gîturi de sticle cu băuturi colorate. SADOVEANU, B. 162. Sărăcia era iluminată de razele unei lumînări de seu, băgată în gîtul unui clondiri, ce ținea loc de sfeșnic. EMINESCU, N. 41; b) prelungire a instrumentelor muzicale pe care sînt întinse coardele. Buruiană pleca urechea pe gîtul scripcei, ciupea cu unghea strunele pe rînd. HOGAȘ, DR. II 108; c) (rar) canalul coșului, pe care iese fumul. Fumul căminelor... se prăbușea îndărăt pe gîtul coșurilor. DELAVRANCEA, S. 182.
       • Gîtul puÈ™tii = partea superioară a patului de puÈ™că, de care se apucă de obicei arma. Prune cu gît = soi de prune, alungite la unul din capete.