Ce înseamnă expresie a dogori obrazul cuiva de rușine?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "expresie a dogori obrazul cuiva de rușine": a face pe cineva de rușine

" isi incorda puterile, isi atinti vrerea si porni alt deseintec. Nu cu fum, nici cu glas ci cu mintea, infipta de-a dreptul intre coarnele buhaiului, fara mijlocitor intre ei.
Si iar se aprinse in el ceva, care dogori in afara. Aproape lucea. Taurul gemu usor. Vraciul se stinse. Si unchiasul din el pomi din nou sa se depene. Era vina lui ca nu izbutea?
Iata, sta gata sa dea seama si sa plateasca ceea ce i se cere. Va duce insa, de viu, acolo unde trebuie, solie despre toate cite nu se mai ajung, cite lipsesc, cite s-au pierdut, jalbar al celor parasiti aci, jos pe lume."
Ultimul berevoi poezie de Vasile Voiculescu

DOGORÍ, dogoresc, verb IV. (Folosit de obicei la persoană 3)

1. intranzitiv (Despre soare, foc sau un obiect foarte fierbinte) A revărsa, a răspîndi căldură puternică; a încălzi. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Mormanul de jeratic dogorește și aruncă un polei, cald și rumen, pe peretele din față. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. Soarele dogorea. ODOBESCU, S. III 179.
       • tranzitiv Calul legat acolea-n apropierea căldării, se tot da înapoi, fiindcă-l dogorea căldura focului. RETEGANUL, P. III 25. Vezi că turcii mă căznesc, Mă căznesc, mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc, Și de moartea mea vorbesc! ANT. literar popular I 414. Turcilor, Agalelor, Soarele m-a dogorit, Față Albă Mi-a pîrlit. TEODORESCU, P. P. 639.

2. tranzitiv figurat A face pe cineva să sufere, a chinui. Of! Ghiță, tare m-ai dogorit, tare mi-ai ars inima! CONTEMPORANUL, VI 295.

3. tranzitiv (Cu privire la fructe) A rumeni, a pîrgui. [Obrazul] se roșise ca pielița unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, S. I 129.
♦ (Neobișnuit) A pîrli. Trebuie să schimbăm spălătoreasa: ne-a adus un cearșaf dogorit cu fierul. C. PETRESCU, R. DR. 99.

4. intranzitiv (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbîntat (de o emoție, de boală, de căldura focului, uneori și de frig). Obrazul îi dogorea încă de gerul înțepător. C. PETRESCU, C. vezi 230.
       • tranzitiv (Cu inversarea construcției) Valuri de fierbințeli îi dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. (expresie) A dogori obrazul cuiva (de rușine) = a face pe cineva de rușine. I-am dogorit obrazul părintelui de rușine. CREANGĂ, A.

10.
       • reflexiv (Cu o construcție neobișnuită) Da ce are mititelul?

– Ce să aibă, ia arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291.

– Variantă: dogorî́ verb IV.