Ce înseamnă de obicei urmat de un vocativ, exprimat sau subînțeles, adesea cu sens nehotărît aține-te!?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "de obicei urmat de un vocativ, exprimat sau subînțeles, adesea cu sens nehotărît aține-te!": fii gata! ține-te bine! acu-i acu – îl adulmec pe dușman – aține-te! toma, c

" Femeia ruginita ca toamna si tutunul mi-atine inca plina de-mpatimare drumul.
Ba chiar prin vene drumul de sange mi-l atine caci din blestemul crasmei ea s-a mutat in mine. imi scrie cu condeiul si-mi bea cu cupa-n mana, -spre glorie si moarte ma ia de brat, stapana, -respira-n ritm cu mine, de iadul meu aproape, iar fumul de havana mi-l scutura pe pleoape.
Cine m-a dus in portul "
Toamna femeii. Si tutunul poezie de Alexandru Andritoiu

"Dintre vrajmasii tai mai nempacat,
Unul atine drumul la tot pasul,
Mai ticalos ca toti cati n-au crutat"
Strigoi pribeag poezie de Tudor Arghezi

AȚÍNE, ațín, verb

III. reflexiv

1. A sta în calea cuiva, a pîndi trecerea cuiva (pentru a-l prinde sau ataca). Dragoș s-aținea Și cel zimbru cum venea Ghiaaga-n frunte-i arunca. ALECSANDRI, P. II 94. S-ațin pe-aici Patruzeci și cinci... De haiduci levinți, Duși de la părinți De cînd erau mici, La codru-n potici. ALECSANDRI, P. P. 63.
       • (întărit prin «la drum», «la potecă» etc.) Se ațineau la drumuri și-i pofteau pe negustori la ei, spre găzduire, unde îi prădați și-i ucideau. PAS, L. I 113. (figurat) Iubirile care-s mari Stau la drumuri ca tîlhari, Iubirile care-s mici Se ațin pe la potici. ALECSANDRI, P.P. 304.
       • tranzitiv (Cu complementul «drumul», «calea» etc.) Cele din urmă fiare... se înmulțeau și ațineau omului calea în văile apelor nouă. SADOVEANU, N. forme 53. Petre, cu cît îi ațineau drumul oamenii și-l opreau și cu cît Busuioc își înmuia glasul, cu atît se înverșuna și răcnea. REBREANU, R. II 41. Eu stau pe potecă și-ațin frumușel Cărarea la fete-n cîmpie. COȘBUC, P. II 39. Calea mîndrei aținui, O floricică de-i cerui. ALECSANDRI, P. P. 237.
♦ (Rar, urmat de determinări introduse prin prepoziție «după») A se ține după cineva, a se lua după cineva; a urmări. Ce? Cînd luna se strecoară printre nouri, prin pustii, Tu cu lumea ta de gînduri după ea să te ații? EMINESCU, O. I 157.

2. A fi sau a sta gata (pentru a prinde un obiect care este gata să scape), a fi cu luare-aminte (pentru a reacționa la timpul potrivit), a băga bine de seamă. întindea brațe din ce în ce mai mari spre puzderia de fulgi, ca și cum s-ar fi aținut să prindă toată zăpada. BASSARABESCU, vezi 50. Grăunțele pocnesc și sar înflorite, albe. Băieții s-ațin să le prindă. VLAHUȚĂ, CL. 114. Se luară cu toții după dînsul [după butoi] pe marginea gîrlei, pînă îl dete apa mai la mal. Ursul se aținea mereu, pînă îi veni bine, se repezi în apă, luă butoiul în brațe. ISPIRESCU, L. 345.
       • (Cu determinări introduse prin prepoziție «cu», arătînd instrumentul acțiunii) Din cînd în cînd, din tulbureală, scotea la lumină rețeaua, în care se zbăteau peștișorii argintii. Eu mă ațineam cu cofăielul și Jiu prea eram mirat de norocul nostru. SADOVEANU, N. forme 29. Zvîrle mingea-n sus... șl tot el aleargă, de s-aține cu mîinile și-o prinde. ȘEZ. II 62.
       • Expresia: (De obicei urmat de un vocativ, exprimat sau subînțeles, adesea cu sens nehotărît) Aține-te! = fii gata! ține-te bine! Acu-i acu

– îl adulmec [pe dușman]

– aține-te! TOMA, C. vezi 266. Cînd auzeam noi de masă, tăbăram pe dînsa, ș-apoi aține-te gură! CREANGĂ, A. 10.- prezent industrie și: (popular) ațiu.

– Variantă: ațineá verb

II.