Ce înseamnă de lipsă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "de lipsă": necesar, indispensabil

" Aveam un Odobescu — n-aveam pe cei de azi...
Director ul, in lipsa de iepuri, ca sa-mpuste, —
Din loje, cu mandrie, facea vanat de muste;"
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

" O! si cugetand ca, poate, injositele fiinte,
Daca n-ar fi fost in lipsa ticalosului metal,
Ar fi mame, coronate cu sperante si credinte,"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski

LÍPSĂ, lipsuri, substantiv feminin

1. (Cu determinări în genitiv sau introduse prin prepoziție «de») Faptul că cineva sau ceva nu se găsește într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. Lipsa lui nu împiedecă să domnească o veselie atît de deplină. REBREANU, R. I 229. Nimeni nu băgase în seamă lipsa lui Făt-Frumos, afară de împărătița care avea obiceiul să mănînce cu dînsul. POPESCU, B. I 29. Ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea. GHICA, S. A. 84.
       • locuțiune prepoziție În (sau din) lipsă de... = lipsind, nefiind, neavînd (cineva) ceva, din pricină că lipsește, că nu este. N-am venit din lipsă de timp. ▭ Vitejii poartă-n frunte crengi verzi ce se îndoaie Ca lauri blînzi de pace în lipsă de războaie. ALECSANDRI, P. III 336. În lipsă de prosop, să usca la aer. DRĂGHICI, R. 148. În lipsa (cuiva) = cît timp sau în timp ce cineva lipsește de undeva (mai ales de acasă). Are să ne aștepte nepoata Cecilia cu automobilul la gară și are să ne arate ce-a învățat dînsa în lipsa noastră. C. PETRESCU, A. 398. Viind și boierul acasă, întrebă:

– Cine a mai fost p-aici în lipsa mea? ce s-a mai petrecut? ISPIRESCU, L. 181. Voi priveghea nurorile... și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă în lipsa feciorilor mei. CREANGĂ, P.

4.
       • Locuţiune adverbiala (juridic) În lipsă = în contumacie.
       • Expresia: Mai bine lipsă = mai bine mă lipsesc. A duce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficientă). Am fost să-mi văd ocolul meu de vite. Sărmanele, duc lipsă de nutreț. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 20.
♦ (Neobișnuit) Gol, loc în care lipsește ceva. Privirea mi se îngropâ în lipsa neagră a unei scînduri din susul păretelui dimpotrivă. HOGAȘ, M. N. 88.
♦ (Cu valoare de adjectiv invariabil) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. ▭ Erau ude și acestea [lemnele] și lipsă la cîntar. PAS, Z. I 131. Duse mîna la buze să-și ascundă cei doi dinți lipsă. SADOVEANU, P. S. 65. Dacă la cea dintîi ciupeală ar fi venit un domn inspector și i-ar fi făcut casa, ar fi găsit lipsă mai nimic. CARAGIALE, M. 236.

2. (Mai ales la plural ) Lucruri care lipsesc dintr-un ansamblu, dintr-o totalitate. Găsise o mulțime de lipsuri la fiecare transport și nu voia să elibereze șoferilor acte de primire. GALAN, B. I 265.

3. Faptul de a nu fi deplin, desăvîrșit, complet; imperfecțiune, scădere, defect. vezi lacună, greșeală, eroare. O armă din cele mai ascuțite cu ajutorul căreia partidul scoate la iveală și înlătură lipsurile din muncă este critica și autocritica. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 41. Prins în iureșul întrecerilor, se muncea să-și completeze lipsurile meșteșugului. MIHALE, O. 168.

4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, jenă materială. vezi sărăcie. [Millo] se revoltă; părăsește casa părintească și pe ai săi și intră, nepregătit, într-o viață de luptă și lipsuri, spre a-și împlini destinul. SADOVEANU, E. 68. Știa ce este necazul și lipsa. ISPIRESCU, L. 123. Scavinschi... alergă la Iași, dar sărăcia și lipsa îl întovărășiră și aici. NEGRUZZI, S. I 206.

5. (Învechit și regional, adesea în construcții cu verbul «a avea») Necesitate, nevoie, trebuință. Cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul, că eu voi fi la tine. RETEGANUL, P. II

12. Avem lipsă de ploi. ALECSANDRI, T. I 388.
       • Expresia: De lipsă = necesar, indispensabil. Pămîntul îi e de lipsă [poporului]. RUSSO, O. 38. Pot născoci toate acele ce-m sînt de lipsă. DRĂGHICI, R. 102.

– plural și: lipse (EMINESCU, N. 41, ODOBESCU, S. III 38).