Ce înseamnă de la baltă pînă la munte?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "de la baltă pînă la munte": de la dunăre pînă în carpați

" Oricare coperis de casa
E balta de lumina.
Albastra noapte"
Valtul rozelor poezie de Alexandru Macedonski

" Din veacul cel detot crestin,
Plutind pe balta Craiovita.

"
Rondelul domnitei poezie de Alexandru Macedonski

báltă (bắlți), substantiv feminin –

1. Mlaștină. –

2. Luncă inundabilă a Dunării. –

3. Băltoacă.

– Mr., megl. baltă, istr. bote. Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germana *pol- (vezi germana de mai sus pfuol, vezi eng. poloneză), lituan. balá, limba slavă (veche) blato, celt. *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, plural *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai limba română baltă, ci și albaneză baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, limba neogreacă βάλτη, limba neogreacă μπάλτα, βάλτα, și βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sînt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze. Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din limba slavă (veche) blato, de unde provin și limba bulgară blato, limba slovenă, limba cehă blato, poloneză bloto, limba rusă boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întîmpină o gravă dificultate și anume metateza bla › bal, puțin probabilă în limba română; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul limba română provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma limba slavă (veche) ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile limba slavă (veche) moderne; că singurele forme limba slavă (veche) cu metateză provin din limba română (astfel rut. balta, conform Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea limba bulgară medie și limba bulgară baltina, conform Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o verb reflexiv:eme partizan al originii în limba slavă (veche) a cuvîntului, a ajuns să-l considere străin în limba slavă (veche) , în Neugr,

11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. limba neogreacă μπάλτα, provin din limba română (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în verb reflexiv:eme ce limba neogreacă βάλτη, provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din albaneză, după G. Meyer, Neugr. St., II, 64. derivat băltac, substantiv neutru (baltă); băltăcăi, băltăcări, verb (a da din picioare); băltăceală, substantiv feminin (bătăi din picior); băltăci, verb (a se bălăci; a se forma băltoace); băltăreț, adjectiv (palustru); băltăreț, substantiv masculin (vînt dinspre lunca Dunării, vînt de miazăzi); băltărie, substantiv feminin (baltă, mlaștină); băltău, substantiv neutru (băltoacă); bălți, verb (a se forma băltoace); băltig, s,n, (baltă, mlaștină); băltină, substantiv feminin (luncă, teren inundabil); băltiș, substantiv neutru (teren mlăștinos); băltoacă, substantiv feminin (baltă mică; bulhac); băltoc, substantiv neutru (băltoacă); băltos, adjectiv (mlăștinos).