Ce înseamnă de joi pînă mai de-apoi?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "de joi pînă mai de-apoi": a ironic puțin timp

"

Pe scena Muschetarii cu zgomot se jucau...
Ce vreti?... Pe-atuncea vremea era inapoiata,
Cohorte fara numar n-aveam stejari si brazi..."
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

" Ca sa bata astfel campii putintel si in amor!
Daca vine apoi seara, dansii scot ca din cutie
Stelele nenumarate, plus o luna argintie,"
Focul sacru poezie de Alexandru Macedonski

APÓI adverb

1. (Cu sens temporal) După aceea, pe urmă, la urmă. Se așeză pe taburet și se aplecă apoi din nou... deasupra pianului. CAMIL PETRESCU, N. 107. Boierii cei bătrîni, bunicii noștri... erau de altfel milostivi, a urmat sarcastic tata, și nu-i lăsau pe acei «mișei», cum se spunea atunci, să le înghețe măduva în oase; ci-i virau apoi în bordeie și porunceau să li se deie fum de ardei. SADOVEANU, N. forme

8. Atunci feciorul craiului își ie cele trebuitoare... zise rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie. CREANGĂ, P. 185. Și pe cer el se zărea, întîi ca un porumbaș, Apoi ca un lăslunaș, Apoi ca un bandăraș. ALECSANDRI, P. P. 146.
       • (Uneori precedat de «mai (de)» sau «și») Poate mai de apoi a veni cineva și-a zice: «Deschideți ușa...» ș-atunci voi trebuie numaidecît să deschideți? CREANGĂ, P. 22. După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! Lumea de pe lume s-a strîns de privea. CREANGĂ, P. 279. Domnul se mira, Ș-apoi îi mustra, Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința. ALECSANDRI, P. P. 187.
       • locuțiune adjectiv (Învechit) De apoi = a) de mai tîrziu, din viitor. Viața de apoi vezi viață;! b) cel din urmă, ultim, extrem. Lumea, ziua, veacul etc. de apoi vezi lume, zi, veac.
       • Expresia: De joi pînă mai (de-)apoi = a) (ironic) puțin (timp). Ținură și ei prietenie, de joi pînă mai apoi; b) (prin exagerare) la nesfîrșit, fără termen fix. Amîna din zi în zi și de joi pînă mai de-apoi. CREANGĂ, P. 141.
♦ (Precedat de «și») Pe lîngă asta. N-ai să găsești slugă cum cauți dumneata, că pe aici sînt numai oameni spîni. Și-apoi cînd este la adicătelea, te-aș întreba ca ce fel de zăticneală ai putea să întîmpini din pricina asta? CREANGĂ, P. 203.

2. (În corelație cu conjuncții concesive, urmat de «tot») Totuși. Dacă cumva acum te simți cam obosit de lunga digresiune zoologico-filologică... apoi tot mai iartă-mă să adaog verb reflexiv:eo două-trei cuvinte în materii analoage. ODOBESCU, S. III 32.

3. (În legătură cu o condițională, în corelație cu conjuncția «dacă» sau «de» și urmat de «tot») Atunci..., în acest caz... De-oi mai scăpa și din asta cu viață, apoi tot mai am zile de trăit. CREANGĂ, P. 219.
       • (Cu elipsa condiționalei) Dacă e așa..., așa fiind..., dar atunci... Șuguiești, măi omule, ori ți-e într-adins?

– Ba nu șuguiesc...!

– Apoi dar, te văd că ești bun mehenghi! CREANGĂ, P. 41. Eu nu pot ceti romînește.

– Cum? apoi dar ce înveți tu? NEGRUZZI, S. I

4.
♦ (În formă interogativă, purtînd accentul pe prima silabă, exprimă indiferența) Ei și! nu are importanță! Copilul s-a urcat în pom.

– Ș-apoi dacă s-a urcat?
       • De-ar ști mama! Vai, să știe Ce-i fac azi, mi-ar da ea mie! D-apoi! N-am să fiu tot fată, Voi fi și nevasto dată. COȘBUC, P. I 105.

4. (De obicei precedat de o conjuncție, avînd diverse sensuri, determinate de înțelesul frazei precedente) a) (Uneori precedat de «dar» sau «da») Doar. D-apoi pentru verb reflexiv:ednicia lui mi l-a dat tata! CREANGĂ, P. 229.
       • (întărit prin «doar») Apoi doar eu nu-s de acele de care crede el: n-am sărit peste garduri... de cînd sînt! CREANGĂ, P. 28. b) (Precedat de «și») Și încă... Un dușman de lup

– ș-apoi știți care?

– chiar cumătrul caprei... trăgea cu urechea. CREANGĂ, P. 21. c) (Precedat de «și») Afară de aceasta, unde mai pui că... Țara în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului și crăiia istuilalt la altă margine. Ș-apoi, pe verb reflexiv:emile acele, țările erau bîntuite- de războaie. CREANGĂ, P. 183. d) Vezi! ei! Nu mai vine lupul, moș Nichifor?

– Apoi, na! ești de tot poznașă și d-ta; prea des verb reflexiv:ei să vie. CREANGĂ, P. 121. Apoi, mă miram eu de ce vorbești așa de bine moldovenește! CREANGĂ, P. 129. e) (Întărind o adversativă; uneori precedat de «dar», «da») Dar. Eu nu te-am luat pentru mine, ci pentru cela ce m-a trămis pe mine.

– Apoi bine, frățioare, de ce nu mi-ai spus așa de acasă, căci atunci știam și eu ce să fac? ISPIRESCU, L. 47. Ceapă cu mămăligă? D-apoi neam de neamul meu n-a mîncat așa bucate! CREANGĂ, P.

9. f) Cu toate acestea. Voi vă ziceți romîni, ș-apoi vorbiți o limbă pre care eu n-o înțeleg! NEGRUZZI, S. I 245. g) (În corelație cu «după ce» și urmat de conjuncție «și» indică o acțiune cumulativă) Mai, pe lîngă asta. Viespea, după ce miere nu face, apoi și împunge. popular h) (Precedat de conjuncție «că») Altminteri. Fii cuminte, c-apoi te bat. i) (În amenințări) De cînd ați pus voi stăpînire pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. j) (Precedat de conjuncție «și», servește drept introducere, mai ades în poezie, în strigături sau proverbe) Și apoi Spune-mi cu cine te-aduni, să-ți spun ce fel de om ești. NEGRUZZI, S. I 248. Ș-apoi lin, dorule, lin, Că puica-i pe loc străin; Ș-apoi rar, dorule, rar, Că puica-i pe loc amar! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 127. k) (Urmat de interjecție «de», «dă», servește la introducerea unui răspuns evaziv, cu sens concesiv sau cuprinzînd în sine o scuză. vezi păi) Ce este mai gras pe lumea asta?...

– Apoi de, cucoane, ce să fie mai gras decît porcul meu din ogradă? ISPIRESCU, L. 178. Înțeleg!... ți-i drag... Apoi dă!... tinerețe... inima. ALECSANDRI, T. I 341.

– Variantă: (regional) apăi (DUMITRIU, B. forme 84) adverb