Ce înseamnă compus: flutură-vînt substantiv masculin?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "compus: flutură-vînt substantiv masculin": om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt

Rugaciune pentru bugetul familiei poezie de Anatol Codru

" Si-s toate acum la plural: Fantana, parintii si tara! O, painea miroase a deal! O, sacii miroase a moara!
Ce nalti sunt acuma copacii! O, cerul isi flutura macii! O, apa e dulce-n fantani! O, pruncii dorm intr-o pace, Ca merele-n podul cu fan!
...Si poate doar numai mama,"
Razboiul, seceta poezie de Anatol Codru

FLUTURÁ, flútur, verb

I.

1. intranzitiv (Despre fluturi, păsări etc.) A mișca, a bate din aripi; prin extensie a zbura. [Fluturele] se duse și flutură în cercuri multe asupra feței miresei, cînd ea dormea. EMINESCU, N. 29. Corbul iute se-nălța Și din aripi flutura. ANT. literar popular I 326.
       • figurat De sus fluturînd a căzut Pe bancă o foaie uscată. TOPÎRCEANU, B. 81. Veșteda toamnei frunză... flutură în vînt. ALEXANDRESCU, M. 74.

2. intranzitiv (Despre steag, haină, barbă, plete etc.) A se mișca, a se legăna în vînt; a fîlfîi. Va flutura steagul pe întîia gospodărie colectivă, la Mălini. CAMILAR, TEM. 82. Și parcă văd cum fluturînd Se pierde-n zare o năframă. PĂUN-PINCIO, P. 74. Barba lui flutură-n vînturi ca negura cea argintie. EMINESCU, O. IV 197.
       • figurat Toate gîndurile lui, ce fluturau împrejurul unor imagini atît de diverse, se adunară... împrejurul uneia singure. despre ZAMFIRESCU, R. 38.
       • (Poetic) În negura munților, deasupra asfințitului, fluturau în răstimpuri fulgere, ca năframe de aur. SADOVEANU, N. P. 32. O palidă zîmbire pe buze-i flutura. MACEDONSKI. O. I 253.

3. intranzitiv (Regional, de obicei cu determinările «din cap» sau «din coarne») A mișca, a scutura, a da (din cap sau, despre vite, din coarne). Au fluturat țapul o dată din coarne și atunci au căzut iapa jos. SBIERA, P. 166. Ipate flutura din cap. CREANGĂ, P. 179.

4. tranzitiv A mișca (un obiect) încoace și încolo, a agita în aer, a face să fîlfîie. Porniră și multă verb reflexiv:eme își fluturară pălăriile în vînt, cu fețele întoarse. VLAHUȚĂ, O. A. 124. Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vîntul: El vîjîie din aripi și-și flutură vestmîntul. COȘBUC, P. I 134. Cu ceealaltă mînă fluturînd o parte a mantiei, se ridicară încet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei. EMINESCU, N. 65.
       • figurat Mările și-au ivit limpezimile, Culmile slobode, fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. Îmi flutură zarea năframe de nori. BENIUC, V 63.
       • Compus: flutură-vînt substantiv masculin = om neserios, nestatornic, vagabond, haimana; fluieră-vînt.
♦ (Cu privire la o sabie, la un băț etc.) A învîrti (amenințător) prin aer. Scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Doi gealați venea curînd Săbiile fluturînd. ALECSANDRI, P. P. 211.

– prezent industrie și: (rar) fluturez (MACEDONSKI, O. I 257).