Ce înseamnă codul manierelor elegante?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "codul manierelor elegante": ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate

Meditatii la capatul noptii poezie de Nicolai Costenco

" Rolul sau propriu l-a jucat cu o verva care ne facea sa uitam, cu totul ca artistul are astazi peste 65 de ani. Aceeasi vioiciune, acelasi joc al fizionomiei, aceeasi putere de mai nainte. Publicul era incantat, ba chiar actorii erau cuprinsi de acelasi curent de veselie, de radeau impreuna cu publicul. Un lucru avem insa de observat, care ni se pare destul de insemnat pentru a reveni si altadata asupra lui.
Actorii, cari au dat concursul lor in aceasta piesa, sunt in mare parte diletanti ori incepatori, incat nu s-ar fi cuvenit ca d. Millo sa se inconjure eu ei. Nu zicem nimic de d. Mincu, care ca rutinar in varsta joaca in maniera lui toate rolurile cu un fel de haz cu totul propriu, care priveste mai mult persoana si maniera lui de a juca, decat caracterul reprezentat. Dar Mariuca de ex. ar fi trebuit reprezentata de o persoana cel putin simpatica. Citam tocmai acest exemplu pentru ca nu se cuvine indulgenta acolo unde observam o absoluta gresala in alegerea carierei. Alegandu-si cineva cariera reprezentarii dramatice, trebuie sa stie ca tocmai arta aceasta are exigente fizice, pentru ca instrumentul artistului e chiar fizicul lui. Cu acea zestre fizionomica, pe care o are d-na ce a jucat pe Mariuca din «Lipitonle satelor», nu se prezinta cineva pe scena.
"
Millo in Bucuresti poezie de Ion Luca Caragiale

MANIÉRĂ, maniere, substantiv feminin

1. (Mai ales la plural ) Fel de a se purta în societate; purtare corectă, cuviincioasă, aleasă. Eu nu știu ce maniere învață copila asta. C. PETRESCU, C. vezi 94. Agapița, găsind în bărbatul său un om cu maniere nobile... se deprinse ușor cu căsătoria. NEGRUZZI, S. I 73.
       • Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare în societate.

2. (Franțuzism) Fel, chip, procedeu, mod. Compoziția din găvănoșel nu știe Didina cum s-o întrebuințeze... scrie-i cum să și-o aplice, să nu te pomenești că-i albește părul, dacă nu știe exact doza și maniera. CARAGIALE, O. VII

5. Feliul cum se purta bătrînul cu musafirii săi și maniera... cu care-i slujea ca pe oameni cumsecade, făcea mai mult decît vinul. CONTEMPORANUL, VII 385.
       • LocuÅ£iune adverbiala (FranÈ›uzism) De (aÈ™a) manieră... = în (aÈ™a) chip, în (aÈ™a) mod...
♦ Aplicare mecanică a procedeelor stilistice într-o operă literară, datorită căreia se ajunge la artificialitate. Iată greșeala mare: a confunda stilul cu maniera. CARAGIALE, N. forme 30.

– Pronunțat; -ni-e-.