CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
Definiție din
CLORÚRI (< limba franceza ) substantiv feminin plural Săruri ale acidului clorhidric, combinații ale clorului cu unele elemente chimice sau cu unele substanțe organice. Dicționar enciclopedic • Clorură de aluminiu = substanță cristalină, solubilă în apă, utilizată drept catalizator. • Clorură de amoniu = substanță cristalină, solubilă în apă, întrebuințată la lipirea metalelor cu aliaj staniu-plumb și ca îngrășămînt agricol; (popular) țipirig. • Clorură de argint = substanță cristalină albă, insolubilă în apă; se descompune sub influența luminii, înnegrindu-se. Se întrebuințează în fotografie, galvanotehnică, la argintare etc. • Clorură de benzil = clorură organică cu nucleu aromatic, lichidă, incoloră, iritantă, folosită la prepararea benzilcelulozei etc. • Clorură de calciu = substanță cristalină, cu gust amar, folosită ca deshidratant și la obținerea amestecurilor refrigerente. • Clorură de etil = derivat monoclorurat al etanului, gaz incolor la temperatura camerei; întrebuințat ca anestezic la fabricarea tetraetil-plumbului, ca solvent pentru rășini etc.; chelen, cloretan. • Clorură de metil = derivat monoclorurat al metanului, gaz incolor, întrebuințat ca anestezic local, agent refrigerent și ca dizolvant pentru cauciucul natural, rășini etc.; diclormetan. • Clorură de polivinil = produs macromolecular, rezultat prin polimerizarea clorurii de vinil; are proprietăți termoplastice și o mare rezistență mecanică, electrică și chimică; întrebuințată ca material în construcție, în electrotehnică, la fabricarea pielii artificiale, a peliculelor etc.; policrorură de vinil. • Clorură de poliviniliden = produs macromolecular, obținut prin polimerizarea clorurii de viniliden, întrebuințat la confecționarea conductelor de apă, în instalațiile sanitare din imobile, la sinteza fibrelor sintetice etc.; policrorură de viniliden. • Clorură de sodiu = substanță cristalină, incoloră, solubilă în apă. Se găsește în natură, în apa mărilor sau ca sare gemă; întrebuințată ca aliment, conservant și ca materie primă pentru fabricarea produselor clorosodice, ca soda caustică, clorul, acidul clorhidric etc.; sare de bucătărie. • Clorură de var = sare mixtă a acidului clorhidric și a acidului hipocloros; pulbere albă, care absoarbe apa, formînd un terci oxidant; folosită ca dezinfectant, decolorant și oxidant. • Clorură de vinil = compus organic gazos care se obține prin clorurarea etenei și care manifestă o puternică tendință de polimerizare, dînd clorura de polivinil. • Clorură de viniliden = substanță chimică lichidă care polimerizează cu ușurință, dînd clorura de poliviniliden; dicloretenă. • Clorură mercurică = sublimat corosiv. • Clorură mercuroasă = calomel. |