CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
ă in literatură " Ca pur tata fu in suflet vei putea sa-i dovedesti... Instela-vei par ul negr u cu o spuza de rubine, Strecura-vei, intre sanuri, diamantul sugestiv," Stepa poezie de Alexandru Macedonski " Snsa iata fara veste |
Definiție din
spúză (-ze), substantiv feminin –Dicționarul etimologic român 1. Cenușă fierbinte. – 2. Gîlmă, umflătură, erupție. – 3. Mulțime, droaie, infinitate. – Mr., megl. spuză, megl. spruză. Origine incertă. derivat din latina spodium < greacă σπόδιον, aproape general acceptată (Philippide, Principii, 66; Philippide, II, 655; I, 160; REW 8166; Capidan, Raporturile, 549; Tiktin), prezintă dificultăți fonetice. Trecerea lui o › u a fost explicată insuficient, prin influența lui prună (Romansky, Jb., XVI, 129) sau printr-o formă ionică σπούδιον (Diculescu, Elementele, 420 și 427). Legătura cu albaneză špuzë este evidentă; dar s limba română nu poate proveni din š albaneză, în verb reflexiv:eme ce contrariul ar fi posibil. Graur, BL, V, 114, combate etimonul latina, bazat pe megl. spruză; dar nu e sigur că r este primitiv. Sensul 3, pe care Tiktin îl găsea obscur sematic, se explică pornind de la al doilea, sens ignorat de Tiktin și alături de el majoritatea dicționarelor, deși este curent în Muntenia, și în ciuda derivat derivat spuzi, verb reflexiv (a avea o erupție, a se umple de bubulițe); spuzeală, substantiv feminin (erupție; mulțime, cantitate infinită); spuzime, substantiv feminin (învechit, mulțime). Din limba română provin limba bulgară și rut. spuza (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409; Romansky 129; Capidan, Raporturile, 212). |