Ce înseamnă botanică măseaua-ciutei erythronium dens canis?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "botanică măseaua-ciutei erythronium dens canis": regional cocorei la plural, cocoșei la plural, ghicitori la plural, turcarete

"
Pina ce, intr-un miez de iulie, conu Mihai cazu pe neasteptate, trasnit de dambla, chiar in aria de treierat. Cel dintii a alergat opulos. A gasit o harababura in care se zbatea biata Angelica, deznadajduita, in miinilc slugilor, logofetilor, camatarilor. El a intervenit cu energie, a luat in miini si a continuat muncile, a savirsit cu pompa inmormintarea, a dat ragaz fetii sa-si vie in fire, a mingiiat-o, a intarit-o si a deschis succesiunea. Nu mai erau alti mostenitori. Mosia, gaunosita de datorii ca o masea stricata. Au sarit creditorii ca niste lupi. Angelica s-a speriat, a plins si s-a dat in miinile mintuitoare ale lui opulos. Asta, cinstit, a chemat magistratul, care sa statorniceasca mostenirea, si pe urma s-a pus s-o descurce. A stavilit intii haita celor cu polite si inscrisuri. A verificat impreuna cu Angela titlurile lor. A preintimpinat sechestrele pe recolta, vite si acareturi, a tinut piept bancilor lacome. Totul cu inima si dcsavirsit devotament. Nu s-a putut face altfel: datoriile nu se puteau nici pe departe acoperi si mosioara a fost scoasa la licitatie. Aici opulos era la largul lui. A jucat in zabale si a lasat in urma cu citcva lungimi pe toti alergatorii in cursa licitatiei si a cumparat ci mosia, cu domnisoara Angela pe deasupra.
Caci ce era sa faca fata? Unde sa se duca? A ramas in conac, si inca fara nici un sprijin, afara de opulos, pe carc-l cunostea din copilarie si al carui suflet nobil si brat tare le simtise indeajuns."
Proba poezie de Vasile Voiculescu

MĂSEÁ, măsele, substantiv feminin

1. Dinte mare, de obicei terminat cu o suprafață lată, fixat în partea posterioară a maxilarelor, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și măcinarea alimentelor. vezi molar. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, P. 21. De vorbit, nu poate vorbi, că măselele și dinții i-au căzut. CREANGĂ, P. 52. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfârîm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I 139. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 447.
       • Măsea de minte vezi minte.
       • Expresia: (Familiar) Oltean cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = om vioi, isteț și priceput să se descurce; abil, șmecher. Tinerețea aceasta înflăcărată, prisosul acesta de viață au făcut să se zică despre olteni că au «douăzeci și patru de măsele»). VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu-l durea pe cineva măselele (sau măseaua) de ceva = a nu-i păsa. De te-ar calici numai pe tine... nu m-ar durea măseaua. ALECSANDRI, T. 1232. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele în gură) = a fi foarte nerăbdător; a dori mult ceva; a avea mare nevoie de ceva. Mă uitam.. așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară... și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A.

5. A trage (sau a lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-are ce pune(n-ajunge) nici pe-o măsea sau nici cît să puie pe-o măsea = prea puțin, foarte puțin, insuficient. Îi rîdea mustața cînd vedea atîta hoit: lua tot, și oamenilor nu le lăsa nici măcar cît să puie p-o măsea. Vedeți lăcomie de zeu! ISPIRESCU, U. 84. Și nici una, nici două, haț! pe ied de gît, îi reteză capul pe loc, și-l mînîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23.
       • Compus: măseaua-ciutei = mică plantă erbacee, din familia liliaceelor, cu flori frumoase roșii-purpurii aplecate și frunze cu pete roșii-brune (Erythronium dens caniș).

2. Fiecare dintre bucățile de lemn dreptunghiulare prinse, la distanțe egale, de jur împrejurul obezilor roții care învîrtește piatra de deasupra morii. Lovi c-un ciocan în șele De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103.

3. Colț, dinte de fier ascuțit al grapei, ia încrucișarea legăturilor de la chingi. Grapa pe părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ. XXI 83.

4. Proeminență în formă de cîrlig la capătul de sus al leucii carului, de care se sprijină lanțul sau veriga care leagă loitrele de leucă; ureche.
♦ Cui cu care sînt prinse cele două blăni care leagă tălpile săniei de-a dreptul de proțap.

5. Cui cu o floare colțuroasă și ascuțită care se fixează de jur împrejur pe tălpile bocancilor.