Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
TÁRTAR2 substantiv neutru (În mitologia antică) Loc așezat în fundul infernului, în care se presupunea că erau chinuiți cei care păcătuiau față de zei; (în credința creștină) iad, infern. Ar fi trebuit, ca să pot merge mai departe, sau să mă înalț la ceruri zburînd, sau să mă scobor în tartar de-a rostogolul. HOGAȘ, M. N. 164. Sînt întruparea tartarului spre care mă-mpinge disperarea. MACEDONSKI, O. II 259. Trimise pe Ercule să-i aducă din iad sau din tartar pe cîinele cel cu trei capete. ISPIRESCU, U. 65.
• figurat Fochiștii... ieșeau cîte unul din tartarul căldurilor. BART, E. 47.
– Accentuat și: tartár.
ă in literatură 
