Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ARNĂÚT2, arnăuți, substantiv masculin Soldat mercenar albanez (sau de alt neam, dar îmbrăcat în costumul național albanez), recrutat de domnii fanarioți; prin extensie servitor înarmat, ținut de boieri pentru paza personală, îndeplinind adeseori și serviciul de lacheu. Eram, cum mă vezi, Lung și mustăcios și cătrănit la chip... «Te facem arnăut», mi-a spus domnu Gavrilă, după ce a mai vorbit, la o parte, cu Neamțu. «Eu m-aș face haiduc», mi-am zis, dar mi-am zis asta numai în înd. Arnăuți de-adevărat nu se găsesc pe toate drumurile, așa că mai sînt stăpîni care își pocesc țăranii, cu fustanelă și cu fes cu ciucure, ca să nu mai rămînă mai prejos decît alții. PAS, L. I 101. Un arnăut mustăcios intră și întinse stăpînului său un lung ciubuc. NEGRUZZI, S. I 18. Pe arnăuți, Ipsilanti i-a luat sub comanda lui imediată. BĂLCESCU, O. I 35.
♦ Poteraș. Poterile, în loc de a se bate în contra lui Tudor, trec toate în tabăra lui și în cîteva săptămîni îl găsim în capul a 8000 de panduri și 500 de arnăuți. GHICA, S. 101. Arnăuții se izbea, Armele de foc scotea Și-n Codrean le slobozea. ALECSANDRI, P. P. 88.
