Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, substantiv feminin (În orînduirea sclavagistă și feudală) Clasă socială conducătoare, care deține puterea de stat și care asuprește celelalte clase sociale; (în orînduirea capitalistă, ca rămășiță a orînduirilor anterioarei pătură superioară a claselor exploatatoare, care se bucură de diferite privilegii și avantaje datorită obîrșiei și bogăției sale; nobilime, boierime. La Roma, societatea gentilică se transformă într-o aristocrație închisă, în mijlocul unei plebe numeroase, separate de ea, care este lipsită de drepturi, dar are numeroase îndatoriri. MARX-ENGELS, O. A. II 290. [Boierimea din Principate] forma o bogată oligarhie de cîteva familii greco-romîne ce-și atribuise de la sine calificarea de aristocrație. NEGRUZZI, S. I IX.
♦ Vîrfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator.
• Aristocrație financiară = vîrfurile marii burghezii, deținătoare a capitalului industrial și bancar; oligarhie financiară. Aristocrație muncitorească = (în stateie capitaliste) mică parte dintre muncitorii calificați, plătită mai bine decît restul muncitorilor și care se găsește sub influența ideologiei burgheze; ea este folosită la spargerea unității clasei muncitoare.
