Ce înseamnă anatomie scoarță cerebrală?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "anatomie scoarță cerebrală": cortex cerebral

" In uniforme noi, din panza groasa.
Intr-un caiet cu scoarta somnoroasa
Suntem inscrisi la rand: vieti langa vieti,"
Clasele primare ale Mortii poezie de Arcadie Suceveanu

" staruitor
in scoarta unui arbor- - numele --
�cu slove mici, stangace si subtiri."
CRESC AMINTIRILE poezie de Lucian Blaga

SCOÁRȚĂ, scoarțe, substantiv feminin

1. Înveliș extern al tulpinilor, ramurilor, lujerelor și rădăcinilor lemnoase; coajă. Auzirăm peste o vale, undeva, ciocănitoarea cea mare de munte, duruind sonor în scoarța copacilor. SADOVEANU, O. VIII

14. Potrivea scoarța întreagă a unui brad despoiat, pe acoperămîntul tupilat al stînii zdruncinate de furtună. HOGAȘ, M. N. 190. Într-o scoarță de copac O să bată tica-tac Tactul, ghionoaia. COȘBUC, P. I 301.
       • (În metafore și comparații) Pieptarul de piele de căprioară și, dedesubt, cămașa de in erau scoarță de sînge închegat. SADOVEANU, O. I 17. Tunicile foșnesc la fiecare mișcare aspru, fiindcă de patru zile, de cînd le înmoaie prin noroaie... s-au întărit scoarță. C. PETRESCU, Î. II 33. Cu guler nalt, pînă la urechi, cusut scoarță. GHICA, la TDRG.
       • Expresia: Obraz de scoarță = om necioplit, lipsit de rușine, de bună-cuviință. S-a trece ea și asta; obraz de scoarță, și las-o moartă-n popușoi. CREANGĂ, A. 51. Mamă (sau soră) de scoarță = mamă (sau soră) vitregă. Această fată bună era horopsită și de sora cea de scoarță și de mama vitrigă. CREANGĂ, P. 283.

2. Învelișul exterior, tare al globului pămîntesc; coajă care se formează la suprafața pămîntului după ploi mari, urmate de secetă.

3. (De obicei determinat prin «cerebrală») Partea exterioară a emisferelor cerebrale, formată din substanță cenușie. Scoarța coordonează toate funcțiunile organismului. DANIELOPOLU, forme N. II 252.

4. Îmbrăcăminte rigidă a unei cărți, a unui caiet etc.; copertă. Pe masă se aflau foile dactilografiate și broșura, cu scoarțele roșii, sub o cămașă banală de dosar. C. PETRESCU, A. 353. Albumul ei cu scoarțe violete E plin de cărți poștale ilustrate. TOPÎRCEANU, P. 209. Vechiul lui caiet... ale cărui scoarțe vinete, pătate de stearină, îi aduceau aminte nopți de neodihnă. VLAHUȚĂ, O. A. III 75.
       • Expresia: Din scoarță în scoarță = de la prima pînă la ultima pagină, de la început pînă la sfîrșit, în întregime. Îmbulzeala la ranguri era atît de mare, că se umpluse din scoarță în scoarță condica pitacului domnesc. GHICA, S. 37. Ce batjocură să mă puie pe mine... să învăț a b c! pe mine care înțelegeam pe Erodian, din scoarță în scoarță! NEGRUZZI, S. I 7.

5. (Determinat uneori prin «de car») Perete de scînduri cu care se înlocuiesc loitrele carului cînd se transportă material granular.

6. Țesătură groasă, de obicei de lînă, lucrată cu diferite modele și flori, care se așterne pe pat, pe dușumea etc.; covor. Lumina se pierdea, fără urmă, în scoarțele bătrînești, pălite, care atîrnau pe pereți. DUMITRIU, N. 34. Iordache și Profira se culcară amîndoi în carul larg, plin de scoarțe și de cojoace. GALACTION, O. I 286. Frumoasele țesături și cusături ce se fac... pe învelitori (velințe, lăicere, scoarțe). ODOBESCU, S. II 107.

– plural și: (6) scorțuri (SADOVEANU, B. 94).