Ce înseamnă analiza imaginii?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "analiza imaginii": descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc

" Facand scrutari preste scrutari
Si analiza chimica a firului
Vor constata, in ciuda"
Oda unui rand de haine noua poezie de Lucian Blaga

" Ovreul d-lui Selageanu este batran si tanar, individ si neam in tot acelasi timp.
Scopul nostru aci nefiind de a analiza cu de-amanuntul operele d-lui Selageanu, ci numai de a atrage atentia publicului asupra unui barbat care face onoare tarii, credem ca cele zise vor fi de ajuns pentru a indemna pe iubitorii de arta a nu trece cu vederea pe un pictor care merita, poate, interesul principal.
in muzeul nostru se afla o multime de tablouri, cari par a fi acolo numai fiindca nu s-a gasit nici un particular care sa fi fost dispus a-si desfigura salonul cu asemenea caricature. Speram ca d. ministru al cultelor, comparand tablourile d-lui Selageanu cu cele de la muzeu, se va decide lesne a imbogati muzeul nostru cu cateva opere cum se cade."
Selageanu poezie de Ion Luca Caragiale

ANALÍZĂ substantiv feminin (< limba franceza analyse < latina, greacă analysis): metodă științifică de cercetare a textelor, care constă în descompunerea acestora în părțile constitutive, în vederea examinării și caracterizării lor adecvate din punct de vedere lingvistic.
       • fonétică: cercetare a sunetelor care compun cuvintele din texte (vocale, semivocale, consoane), a grupurilor de sunete din cuvinte (silabe, diftongi, triftongi), a alternanțelor fonetice existente în cuvinte (vocalice, consonantice) etc.
       • fonológică: cercetare a fonemelor unei limbi, a criteriilor de clasificare a acestora, a relațiilor dintre foneme etc.
       • lexicálă: cercetare a cuvintelor din texte după alcătuirea lor, distingând rădăcina, tema și terminația; după sfera lor de circulație (cuvinte de argou, cuvinte de jargon, cuvinte populare, cuvinte regionale, cuvinte familiare, cuvinte tehnice, cuvinte științifice etc.); după felul în care au apărut în limbă (prin derivare, prin compunere, prin conversiune, prin împrumut); după gruparea lor pe familii de cuvinte; după apartenența lor la una din cele două componente ale vocabularului (fondul principal de cuvinte și masa vocabularului) etc.
       • semántică: cercetare a cuvintelor din texte după sensurile lor și de aici încadrarea lor în grupe diferite (antonime, omonime, paronime, sinonime; cuvinte monosemantice, cuvinte polisemantice; cuvinte concrete, cuvinte abstracte etc.). De obicei, a. semantică se realizează simultan cu cea lexicală.
       • sémică: cercetare a configurației semantice a unui cuvânt, a ansamblului (fasciculului) de trăsături semantice specifice, în unități minimale de semnificație denumite seme (vezi).
       • gramaticálă: cercetare a cuvintelor din texte ca unități morfologice (părți de vorbire) și sintactice (părți de propoziție) și a unităților sintactice superioare (propoziții și fraze) care le cuprind.
       • morfológică: cercetare a cuvintelor din texte ca părți de vorbire cu trăsături distincte (substantive, adjective, articole, numerale, pronume, verbe, adverbe, interjecții, prepoziții, conjuncții), a criteriilor de clasificare a acestora (originea; posibilitatea sau imposibilitatea de a lua cunoștință prin simțuri de obiectele denumite de acestea, de însușirile obiectelor, de procesele exprimate, de caracteristicile proceselor; sfera noțiunilor; genul; tipul de declinare sau de conjugare; modul alcătuirii; existența sau inexistența flexiunii; sensul; existența sau inexistența funcției sintactice; distribuția), a categoriilor gramaticale care le caracterizează (gen, număr, caz, persoană, comparație, diateză, mod, timp), a tipurilor de flexiune cărora le aparțin (nominală, pronominală, verbală) etc.
       • sintáctică: cercetare a cuvintelor din texte ca părți de propoziție cu trăsături distincte (principale: subiecte și predicate; secundare: atribute, complemente și elemente predicative suplimentare; speciale: apozițiile; simple, complexe, multiple și dezvoltate; anticipate și reluate; cu aspect pozitiv și cu aspect negativ; coordonate, intercalate și incidente etc.), a criteriilor de clasificare a părților de propoziție (părțile de vorbire prin care sunt exprimate sensurile construcțiilor, părțile de vorbire de care depind), a propozițiilor în care acestea sunt induse (enunțiative, interogative, exclamative; simple și dezvoltate; afirmative și negative; principale și secundare; regente și subordonate; independente și dependente; coordonate, intercalate și incidente; cu subiect și eliptice de subiect etc.), a tipurilor de subordonate (necircumstanțiale: subiective, predicative, completive de agent, atributive, completive directe; completive indirecte, predicative suplimentare; circumstanțiale; de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop, instrumentale, sociative, condiționale, concesive, consecutive, opoziționale, de relație și de excepție; speciale; apozitive), a frazelor care includ propozițiile, a ordinii (topicii) părților de propoziție în propoziții și a propozițiilor în fraze, a tipurilor de raporturi sintactice din propoziție și din frază (de coordonare, de subordonare, de inerență și apoziționale) și a mijloacelor de realizare a acestora (prepoziții, locuțiuni prepoziționale, conjuncții, locuțiuni conjuncționale, pronume și adjective relative, pronume și adjective nehotărâte cu funcție relațională, adverbe relative) etc.
       • lingvístică: cercetare complexă a textelor din punct de vedere fonetic, lexical, semantic, gramatical (morfologic și sintactic); stilistic și ortografic. Este o analiză selectivă. Ea poate fi parțială (atunci când se are în vedere numai o parte din aspectele amintite, să zicem aspectul lexical, aspectul semantic și aspectul morfologic) sau completă (atunci când se au în vedere toate aspectele amintite mai sus).
       • stilístică: cercetare a cuvintelor și a construcțiilor lingvistice din punctul de vedere al valorilor afective, artistice pe care acestea le pot avea în diferite contexte. Ea este o analiză subiectivă.
       • constituenților imediați: a. propozițiilor prin împărțirea lor în elemente constitutive sau constituenți. Astfel, propoziția Tabloul este frumos poate fi descompusă mai întâi în doi constituenți

– Tabloul + este frumos (subiectul + predicatul), apoi constituentul este frumos poate fi descompus în alți doi constituenți

– este + frumos (verbul copulativ și numele predicativ).
       • contrastívă: a. bazată pe compararea fenomenelor a două sau mai multe limbi naturale diferite, în vederea predării uneia dintre ele vorbitorilor celeilalte.
       • distribuționálă: a. care ține seama de totalitatea contextelor în care apare un segment (vezi).
       • funcționálă: a. care ține seama de funcția unui segment în propoziție.