Ce înseamnă adverbial sau substantivat, în expresie cîr-mîr?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "adverbial sau substantivat, în expresie cîr-mîr": cu ceartă, cu tocmeală, cu ciorovăială

CÎR interjecție

1. Onomatopee care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii sau (mai rar) al altor păsări. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: ctrrrl clone! clone! SBIERA, P. 292. Ai verb reflexiv:ea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cir Corbule, cir moșule... spune cîte verb reflexiv:ute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241.

2. Strigăt cu care se alungă păsările. Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58.
       • (Adverbial sau substantivat, în expresie) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală, (cu) ciorovăială. De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i. storc, la plecare, doi poli. STANCU, despre 379. Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. A face cîr-mîr =a face obiecții, a găsi pretexte. Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. Ce cauți, măi, prin sat? -Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG.

– Pronunțat adesea (ca interjecție) cu r prelungit.