Ce înseamnă a tuna și a fulgera?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a tuna și a fulgera": despre oameni; și la persoană 1 a face scandal; a trânti și a bufni

" Sunt principe stapan pe stepa cat pot cuprinde cu vederea...
Imi creste paru-n stufuri negre si-n ochi imi fulgera placerea,
Sunt june, sunt puternic, liber, — incalec repede-armasar,"
Vant de stepe poezie de Alexandru Macedonski

" De rugul tau ma-nde par tez tacut
Si doar pamant imi fulgera sub unghii.
Ma-ndepartez... Ramai in urma, mama,"
Scrisoare mamei poezie de Arcadie Suceveanu

FULGERÁ, fúlger, verb

I.

1. intranzitiv impersonal A se produce fulgere în atmosferă. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. SADOVEANU, B.

7. Fulgeră din cînd în cînd și se luminează departe o dungă de pădure. SAHIA, N. 26. O, cum fulgeră de strașnic... groaznice tunete o să avem! NEGRUZZI, S. I 58.
       • (Rar, cu precizarea unui subiect) De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud ceriul tunînd, Să văd norii fulgerînd. ALECSANDRI, P. P. 287.
       • Expresia: (Despre persoane) A tuna și a fulgera = a face scandal, a trînti și a bufni.

2. intranzitiv figurat (Cu precizarea subiectului) A scînteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). În lucirile amurgului, oțelele oșteanului fulgerau. SADOVEANU, O. VII 57. O gondolă fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu. MACEDONSKI, O. I 242. Pala-n aer fulgera, Capul mîrzăcesc zbura! ALECSANDRI, P. P. 114.
♦ (Cu pronume reflexiv în dativ) A se ivi sau a trece repede (ca un fulger). Un gînd nebun deodată îi fulgeră prin minte. COȘBUC, P. II 96. Drăghici se făcu alb ca hîrtia. În spaima lui... se agăță de prima scăpare, o minciună îi fulgeră prin minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 41. (impersonal). Îmi fulgeră o clipă prin minte să fug la Cîmpulung. CAMIL PETRESCU, U. N. 257.
       • tranzitiv Într-o seară, lîngă mucul de lumînare, Mitrea a simțit că-l fulgeră înțelegerea. SADOVRANU, M. C. 71.

3. tranzitiv figurat A izbi pe cineva, doborîndu-l cu o lovitură repede și puternică; a săgeta. vezi trăsni. Îi alungau cazacii cu caii și-i fulgerau cu săbiile. STANCU, despre 215. Am lăsat calul la o parte și am tras un foc în vînt.

– Să nu îndrăznești să te miști, că te fulger! SANDU-ALDEA, U. P. 73. Pe-un mal străin L-a fulgerat un braț hain! COȘBUC, P. I 146. (intranzitiv) Mi-adun puterile solare Și fulgerînd, după un semn, Ca Arhimed, în depărtare, Aprind escadrele de lemn. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 25.
       • (Cu sens atenuat; instrumentul acțiunii este privirea, ochii) Mă fulgera cînd și cînd cu privirea lui de friguri. SADOVEANU, O. VIII 21. Ana se întoarse din ușă și îl fulgeră cu privirea. C. PETRESCU, C. vezi 236. Se scoală în picioare teribil, nalt, semeț, Și fulgeră armata cu-n ochi plin de dispreț. ALECSANDRI, P. III 347. (intranzitiv) [Tomșa] fulgeră scurt cu ochii spre oștenii cărunți ai lui Mihai-vodă pe care-i avea în leafă. SADOVEANU, O. VII 17.
       • (Acțiunea este săvîrșită de alți agenți) Bătrînul Nour, fulgerat de dambla, nu mai ieși decît foarte rar din odaia lui. SADOVEANU, O. I 265. M-am prăbușit... Împins în gol de-o tainică povară. Cum cade omul fulgerat de moarte. TOPÎRCEANU, B. 102.

– prezent industrie și: (rar) fulgerează (EMINESCU, O. I 66).