Ce înseamnă a strîmba cuiva gîtul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a strîmba cuiva gîtul": a suci cuiva gîtul, vezi suci

"
I-am spus si eu pe scurt pasul care ma aduce si am rugat-o sa faca orice, numai Margarita sa ma iubeasca. Dam tot, imi vindeam chiar sufletul. Ea m-a ascultat clatinind cu compatimire din cap. Stiam oare ca Margarita este ea insasi o vrajitoare? Ca lucreaza numai cu farmece si pentru asta se tin barbatii zanateci dupa ea? Ca e batrina si urita? Stirba si strimba? Si, spunind astea, baba isi infigea carbunii ochilor in mintile mele. Stiam ca numai Necuratul, a carui unealta este, o arata frageda si frumoasa?
Predica asta ma impacienta. Am raspuns ca nu ma interesau citusi de putin birfelile pe socoteala iubitei mele. Mi-era draga cu atit mai mult. Eu viu si-i cer farmecul de purtat ori filtrul de baut care sa-mi deschida raiul; s-o aprinda si pe Margarita, daca poate, cu vrajile ei, de aceeasi patima cu a mea."
Iubire magica poezie de Vasile Voiculescu

" -
Nu inca? si rabinul se strimba de scirba.
- "
Sacul cu cartofi poezie de Vasile Voiculescu

STRÎMBÁ, strîmb, verb

I.

1. tranzitiv A face să nu mai fie drept, a da o poziție strîmbă, a îndoi, a încovoia, a curba. De ești tu așa de voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA, P. 80. Cum mergea prin codru, dă peste un om care nu făcea alta decît copacii ce erau drepți îi strîmba, iar pe cei strîmbi îi îndrepta. ȘEZ. II 201.

2. tranzitiv A face să devieze de la poziția normală, a apleca într-o parte. În grabă atinse pălăria unei cucoane bătrîne și i-o strîmbă pe cap. BASSARABESCU, vezi

15.
       • Expresia: A strîmba (cuiva) fălcile = a lovi puternic pe cineva în obraz. Ian auzi-l, mai degrabă i-ai putea strîmba fălcile decît vorba. CREANGĂ, P. 164. A strîmba (cuiva) gîtul = a suci cuiva gîtul, vezi suci. Tu să mi-o prinzi, cum ți-i meșteșugul, și să-i strîmbi gîtul oleacă, să se învețe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete. CREANGĂ, P. 267. A-și strîmba gîtul (sau reflexiv) a i se strîmba cuiva gîtul = a ține capul sau gîtul într-o poziție forțată, sucită (pentru a putea privi într-o anumită direcție). Să nu te doară gîtul strîmbîndu-l într-una după ei. PAS, Z. I 189. Săgeata celui mic se urcă în înaltul cerului. Li se strîmbaseră gîturile uitîndu-se după dînsa. ISPIRESCU, L. 211.

3. reflexiv figurat (Despre oameni) A se schimonosi la față (ca expresie a unui sentiment de durere, nemulțumire, dispreț etc.). (Nae, strîmbîndu-se:)

– Mița aici? Nu i-ai spus că nu sînt acasă și că vin tîrziu? CARAGIALE, O. I 198. Ce prost lucru! striga Pandora, scîrbită și strîmbîndu-se. ISPIRESCU, U. 94.
       • Expresia: A se strîmba de rîs = a face haz mare, a se prăpădi de rîs.
       • intranzitiv (Urmat de o determinare restrictivă introdusă prin prepoziție «din») Cînd strîmbi așa din buze, parcă ești Boțocan. C. PETRESCU, C. vezi 116. (expresie) A strîmba din nas = a-și arăta nemulțumirea, dezaprobarea sau disprețul (față de ceva sau de cineva) printr-o mișcare caracteristică a feței. Gică Elefterescu strîmbase la început din nas, cînd își văzuse casa transformată în dancing intermitent. C. PETRESCU, C. vezi 178. Și dînsa strîmbă nițel din nas. Pasămite, îi venise și ei miros de pîrleala pieilor. ISPIRESCU, L. 214.
♦ tranzitiv A-și schimonosi, a-și deforma figura. Radu era palid la față. Deodată tresări prin vis și-și strîmbă fața, scîncindu-se într-un plîns uscat, ca un copil ce s-a speriat prin somn. VLAHUȚĂ, O. A. 108.
       • (Subiectul este gestul, mișcarea care schimonosește) Vasile stătea cu pumnii în obraji, ceea ce îi strîmba trăsăturile și-i schimonosea, gura. DUMITRIU, N. 252.
♦ tranzitiv A imita pe cineva în batjocură. Își aducea aminte ce rîs impertinent avea la început, la lecțiile lui, și cum îl strîmba și-i reproducea gesturile, pe cînd el vorbea. VLAHUȚĂ, O. A. III 37. Sașa sărea șchiopătînd și strîmbîndu-mă. NEGRUZZI, S. I 60.
♦ A face mofturi, a se fandosi. Hai, mănîncă, nu te mai strîmba atîta.