Ce înseamnă a se face cîrlîg?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a se face cîrlîg": a se strînge, a se ghemui, a se încovoia

" Cu Stan se petreceau lucruri ciudate.
Trimis sa descuie biserica, uneori usa se deschidea singura, ucenicul fiind inca la citiva pasi departare, ca si cind bratul cu cheia i s-ar fi lungit, nevazut. Alteori, vrind sa coboare o candela, era de ajuns sa se uite in sus spre ea, ca lantugul de care atirna sa se desprinda din cirlig si vasul sa i se lase ascultator dinainte.
Prorocea vremea mai bine decit orice calendar."
Schimnicul poezie de Vasile Voiculescu

" in bataia linistita a stelelor.
Atirnam de un cirlig al destinului.
Zilele rosii imi picurau din beregata"
Tragedii in timp de pace poezie de Nichita Stanescu

CÎRLÍG, cîrlige, substantiv neutru

1. Piesă de metal îndoită la un capăt, de care se prinde sau se atîrnă un obiect. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 430.
       • Expresia: A se face cîrlîg = a se strînge, a se ghemui, a se încovoia. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10.

2. Prăjină adusă la un capăt, formînd un unghi ascuțit, care servește la scoaterea apei din fîntînă. Iacă... stau pe la fîntînă, Dâ-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 158.
       • figurat Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. popular

3. Parte a undiței, legată la capătul sforii și compusă dintr-o mică piesă îndoită, avînd vîrful întors ca la săgeată, pentru a se putea înfige în gura peștelui. Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. forme 57. [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124.

4. Încuietoare la ușă, la poartă etc., în formă de bară subțire ori cui lung fixat la un capăt, iar la celălalt încovoiat pentru a se putea prinde într-un ochi de metal, într-un belciug etc. Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96.

5. Andrea. Și bătrînă înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG.

6. Unealtă compusă din două piese mici de lemn, îmbinate cu un arc, servind la fixarea rufelor cînd se pun la uscat pe frînghie.

7. (Rar) Mlădiță de viță de vie, butaș; cîrcel de viță. Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi in care se pun cîrligele.

I. IONESCU, P. 245.