Ce înseamnă a se ascunde după deget?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a se ascunde după deget": a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă

" In prapastii fara funduri imbr`ncind biata mul ime.
Apoi totul se ascunde intr-un negru-ngrozitor...
Spaim`ntat sarii din patu-mi... Ma visasem intr-un nor."
Ma visasem INTR-UN nor poezie de Alexandru Vlahuta

" Cat de-adanc fie-amarul de care esti plin.
El ascunde scanteia-nvierii.

Cat de greu te-apasa, cu mana de fier,"
Noaptea nasterii poezie de Alexei Mateevici

ASCÚNDE, ascund, verb

III. tranzitiv (Uneori cu determinări introduse prin prepoziție «de» sau «înaintea», mai rar la dativ, indicînd persoana din fața căreia sau de teama căreia sustragem ceva)

1. A sustrage intenționat vederii, a pune într-un loc ferit, unde să nu poată fi văzut sau găsit. De ce ascunzi ziarele? DUMITRIU, B. forme 32. Unele își ascunseseră busuioc în sîn sau sub brîu, încît încăperea mirosea a grădină. CAMILAR, TEM. 54.
       • figurat Nu poți ascunde rînduielile firii. DEȘLIU, G. 57.
       • reflexiv Eu mergeam la plug în laz, Și cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut COȘBUC, P. I 49. Se făcu un lup și se ascunse sub pod. ISPIRESCU, L.

13. Vai de mine, moș Nichifor, unde să mă ascund eu? CREANGĂ, P. 120. Înaintea acestora tu ascunde-te, Apollo! EMINESCU, O. I 149. Ades copila mîndră, vioaie, De soare-n păru-i se ascundea. ALECANDRI, P. I 20.
       • Expresia: A se ascunde după deget = a căuta să-și tăinuiască o vină evidentă.
       • (Determinarea introdusă prin prepoziție «de» arată lucrul pe care verb reflexiv:em să-l sustragem vederii) Zi și noapte l-a vegheat... într-o zi el o videa Că de plîns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea. ALECSANDRI, P. P. 112.
♦ (Uneori cu determinări introduse prin prepoziție «cu», indicînd instrumentul acțiunii) A sustrage (ceva) fără voie vederii, a acoperi neintenționat, a pune la adăpost de priviri. Zidul din fund [al camerei] își ascunsese igrasia după un covor. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 18. Ca mînile-amîndouă eu fața îmi ascund Și-ntăia dată-n viață un plîns amar mă-neacă. EMINESCU, O. I 91. [Oștenii] cu lancea căngiuită în gloată pătrundeau... Și trupurile moarte cu trupuri le-ascundeau. ALECSANDRI, P. III 224. reflexiv (Uneori cu determinări introduse prin prepoziție «cu», indicînd lucrul ascuns) Ca peria de deasă, fir lîngă fir, răsare Și se ridică holda, pămîntul trist s-ascunde. ANGHEL-IOSIF, C. M. I

11. Luna se ascunsese. NEGRUZZI, S. I 57. De peste mijlocul lui [al calului] spînzură o învălitoare, sub care se ascunde cu capul flăcăul. ȘEZ. III 182.

2. (Complementul este un abstract: faptă, gînd, sentiment etc.) A face să nu fie cunoscut, știut, înțeles de alții, a tăinui, a disimula. Spînul... nu știa cum să-și ascundă ura. CREANGĂ, P. 236. Zîmbetu-i ascunde ades suspin amar. ALECSANDRI, P. I 133.
       • absolut Mîndro, nu voi mai ascunde, Chiar dulce prietină-ta Mi-a ținut mie calea. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 69.
       • reflexiv Unde-ai fost, leliță, unde? Spune, nu te mai ascunde. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 403.

– Forme gramaticale: perfectul simplu ascunsei, participiu ascuns.