Ce înseamnă a scurge vlaga din cineva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a scurge vlaga din cineva": a epuiza pe cineva de puteri, a distruge

" C-o silinta uriasa sparge zidurile vii,
Iar in urma lui se scurge sange rosu din artere,
Ca un must de struguri negri de sub teascul unei vii."
Ospatul lui Pentaur poezie de Alexandru Macedonski

" De flori cu vesele culori
Se scurge apa incretita
De-ai zorilor fiori."
Naiada poezie de Alexandru Macedonski

SCÚRGE, scurg, verb

III.

1. reflexiv (Despre materii lichide) A curge fără întrerupere, prelingîndu-se în cantități mici (uneori pînă la ultima picătură). Sîngele i se scurgea prin nenumărate răni. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Mustul rubiniu s-a scurs Ca un sînge gros, din boabe. despre BOTEZ, forme S. 91. Din ochii pali ai mamei ca bobul picuri ies, Se scurg pe-obrazul care se mișca-ncet și des. COȘBUC, P. II 189.
♦ tranzitiv A face să curgă pînă la ultima picătură; a vărsa. Apucă copaia de-un capăt și scurse toată apa din ea, împrăștiind-o pe bătătură. MIHALE, O. 492.
       • figurat (Complementul indică recipientul) Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. EMINESCU, O. I 82. Biata maică-sa se plînge, Ochii de lacrimi își scurge. TEODORESCU, P. P. 118.
♦ (Despre ochi) A se sparge, a ieși din orbită, a lăsa să se împrăștie părțile componente. Vătaful a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59.
       • Expresia: A i se scurge cuiva ochii (după cineva sau după ceva) vezi ochi (I 1).

2. tranzitiv A separa un amestec de partea lui lichidă sau de particulele aflate în suspensie, filtrînd sau extrăgînd partea lichidă. A scurge cafeaua. A scurge zeama.
♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. Nu are decît să facă încă un pasiv.. acel de a scurge pămîntul cu șanțuri acoperite... de a-l scurge prin drenaj.

I. IONESCU, despre 175.

3. tranzitiv figurat (De obicei întărit prin «de bani») A stoarce pe cineva de bani, a face să cheltuiască mult. Altă grijă n-a avut, fără numai aceea: cum ar putea înșela și scurge de bani pre toți oamenii ce veneau la dînsul. MARIAN, O. I 420. După ce m-a scurs bine de bani, prin Viena și prin Paris, iată rezultatul romanului nostru. ALECSANDRI, T. 1724.
       • (Complementul indică banii în discuție) Putea deci să le scurgă în cuget curat toate paralele, pentru că ei îl sărăciseră pe dînsul. NEGRUZZI, S. I 86. La haraciuri că m-au pus, Bănișorii mi i-a scurs. TEODORESCU, P. P. 676.
       • Expresia: A scurge vlaga (din cineva) = a epuiza pe cineva de puteri, a distruge. Le-au scurs sătenilor vlaga și farmecul vorbei... De se întîlnesc între ei parcă li-i silă să-și grăiască. PĂUN-PINCIO, P. 120.

4. reflexiv figurat (Despre noțiuni de timp) A trece, a se desfășura. S-a scurs de mult miezul nopții. STANCU, despre 239. Viața mea se scurse atîta de ușor. EFTIMIU, Î. 167. verb reflexiv:emea trecea! Anii se scurgeau repede unul după altul. GÎRLEANU, L. 34. Cîteva clipe se scurseră încă și niște pași răsunară. ANGHEL-IOSIF, C. L. 27.
       • tranzitiv factitiv Iano, negustorii tăi O să-mi scurgă anii mei. TEODORESCU, P. P. 560.

5. reflexiv (Despre ape) A curge la vale (lăsînd în urma lor locul sec). Se scurg apele din regiunile inundate.
       • (Prin analogie, despre grupuri de oameni, animale, vehicule, obiecte transportabile) Alții se scurgeau, vorbind tare, pe drumurile noroioase. DUMITRIU, N.

13. Pe șoseaua grea de praf Ne scurgem în coloană fără șoapte. CAMIL PETRESCU, vezi 17. Dunărea se limpezește de sloii scurși spre mare. BART, E. 332.
       • figurat (Despre raze, scîntei) Galbene văpăi de soare Peste deal acum se scurg. COȘBUC, P. I 315. în ochii-i să se scurgă scîntei din steaua lină. EMINESCU, O. I 94. Inima-i ferice în sînu-i se topește Ca ziua cea de vară cînd razele se scurg, Topindu-se în umbra adîncă din amurg. ALECSANDRI, P. A. 182.

– Forme gramaticale: perfectul simplu scursei, participiu scurs.