Ce înseamnă a scoate sau a scorni cuiva nume?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a scoate sau a scorni cuiva nume": a face cuiva reputație rea

" Pe monarc il urmareste cu salbatice racniri.
Tarekenas — l-acest nume se intoarce fiecare
Catre oaspetele tanar mai frumos ca zeul Ra —"
Ospatul lui Pentaur poezie de Alexandru Macedonski

" In viata fara moar te ma duc sa stralucesc,
Si far-a ma-ntelege, si fara s-am vreun nume,
Ma simt cu totul altul si-nce p ca sa traiesc."
Noaptea de noiembrie poezie de Alexandru Macedonski

NÚME, nume, substantiv neutru

1. Cuvînt prin care numim, arătăm cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. Știu c-a nemerit-o bine de ți-a pus numele Chirică. CREANGĂ, P. 149. Hyperion, ce din genuni Răsai c-o-ntreagă lume, Nu cere semne și minuni Care n-au chip și nume. EMINESCU, O. I 177. Singur numele bucatelor era de ajuns ca să-mi taie apetitul. NEGRUZZI, S. I 58.
       • locuțiune prepoziție În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din împuternicirea cuiva. Nu știu, amice, dacă să-ți prezint sau nu mulțumiri în numele rubedeniilor. CAMIL PETRESCU, U. N. 32. M-am angajat în numele dumneavoastră. ALECSANDRI, T. I 290; b) invocînd ceva (puterea, autoritatea cuiva). La săbii copii, în numele lui Irod-împărat. ALECSANDRI, T. I 86. Să-și reclame... libertatea sa în numele suvenirilor istorice. BĂLCESCU, O. II

11.
       • Expresia: Pe nume = rostind numele (cuiva). Dănilă însă a început a-i striga pe nume. CREANGĂ, P. 59. Blînd pe nume el o cheamă. EMINESCU, O. I 84. Nimeni nu verb reflexiv:ea să-mi zică pe nume! HASDEU, R. vezi 147. Cu numele sau cu nume de... = numind, numit, avînd numele de... Au rămas în sfîrșit singur numai cel mai mic fiu, cu numele Crusoe. DRĂGHICI, R.

3. S-a sculat mai an Bădica Troian Ș-a încălicat P-un cal învățat Cu nume de Graur. TEODORESCU, P. P. 145. Pe numele cuiva = (despre o proprietate, un act etc.) înscris ca proprietate legală a cuiva. Să afli după un an, doi că-și durează o casă cu trei etaje, pe numele nevestii. C. PETRESCU, C. vezi 186. Zi-i pe nume... = spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui. Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a fi mai chemînd?

– Zi-i pe nume să ți-l spun. CREANGĂ, P. 245. În (sau pentru) numele lui dumnezeu vezi dumnezeu. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi pe cineva drept în mijlocul frunții; a lovi la mir. Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în numele tatălui și vă prăvălesc cu piciorul în rîpă. SADOVEANU, B. 123. Îi mai trage și-n numele tatălui una! CREANGĂ, P. 55. (Familiar) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă disprețuiești dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... Dacă nu te-oi face eu să izbutești, să nu-mi mai zici pe nume. ISPIRESCU, la TDRG. A cunoaște pe cineva numai după nume = a cunoaște pe cineva din auzite, nu personal. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu avea nici un fel de veste despre cineva. Nu li s-au mai auzit, nimică de nume. SBIERA, P. 22. Ni s-or pierde urmele Și nu ne-or ști de nume. EMINESCU, O. I 176. (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo să-ți rămîie numele. Să nu mai aud de numele tău! CREANGĂ, P. 47.
       • Nume de botez (sau nume mic) = prenume. Nume de familie = denumire a unei persoane care se transmite de la părinți la copii.

2. Calificativ, atribut; prin extensie titlu, rang. Tu!!... nu vezi... nu-ți aflu nume. EMINESCU, O. I 82. Mintea atunci bate-n palme și cu glas le mulțumește, Dînd nume de faptă bună focului ce le pornește. CONACHI, P. 278. Avea numai un nume de împărat, iar încolo era la toate... nătărău. GORJAN, H. I 48.
       • Locuţiune adverbiala (Numai) cu numele = (numai) în aparență, de formă. Era domn numai cu numele. Sub (rar în) nume de... = ca, drept, anume. Să se ducă la dînsul supt nume de sol. GORJAN, H. I

2. În nume de om mort l-ați lăsat. TEODORESCU, P. P. 383.
       • Expresia: A lua (sau a avea) pe cineva (sau ceva) în nume de bine (sau de rău) = a privi pe cineva sau ceva cu ochi buni (sau răi), a aproba (sau a dezaproba), a ține (sau a nu ține) la cineva (sau ceva). Toată curtea împărătească lua în nume de bine pe această găinăreasă pentru verb reflexiv:ednicia și curățenia ei. ISPIRESCU, L. 185. A-i lua (cuiva ceva) în nume de bine (sau de rău) = a se arăta mulțumit (sau nemulțumit) de ceva.

3. Reputație, renume, faimă. Ușor se duce nume De-un lucru bun în lume. COȘBUC, P. I 277. Și-a făcut un nume destul de cunoscut, numai prin munca și meritele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 62. De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu? EMINESCU, O. I 137. De verb reflexiv:ei să ai nume bun, nu te uni cu cei răi.
       • Expresia: A scoate (sau a scorni cuiva) nume = a face cuiva reputație rea. Scoată-mi nume cît or verb reflexiv:ea! COȘBUC, P. I 203. A-i ieși (cuiva) nume rău vezi ieși.

4. (Regional) Pretext, motiv. Să urcă în pod, cu numele să le aducă slănină. RETEGANUL, P. V 42.

5. Calificativ care se adaugă la numele cuiva, pornind de la o însușire caracteristică sau de la un obicei al persoanei respective; poreclă. Tot Nichifor Coțcariul i-a rămas bietului om numele și pînă în ziulica de astăzi. CREANGĂ, P. 136. Văzîndu-mă așa mic și ovilit, mi-au pus numele Tăndală. NEGRUZZI, S. I 247. Frumos nume că-mi stîrnea. ȘEZ. I 143.

6. (gramatică) Denumire comună sub care se grupează, în unele gramatici, substantivul, adjectivul, pronumele și numeralul.
       • Nume de agent = substantiv sau adjectiv derivat dintr-un verb și indicînd pe autorul acțiunii.