Ce înseamnă a scoate ceva la căpătîi?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a scoate ceva la căpătîi": a termina ceva cu succes, a scoate la capăt

" De aceea coana Catinca pe drept cauta chip si fel sa-l ajute sa moara, daca s-ar fi putut numaidecit. L-ar mintui de chinuri si ar mai scapa ceva din averea care se mistuia ca fumul. O parte sa o aiba pentru inmormantare, cu cealalta sa-si mai indulceasca si ea viata de boieroaica scapatata. Pentru asta rinduise fara invoirea bolnavului masluri cu cite sapte preoti, care s-au rugat pentru usurarea patimasului din chinurile vietii, i-a asezat fara stirea lui la capatii icoana facatoare de minuni a arhanghelului Mihail, adusa cu cheltuiala de la o vestita manastire, icoana cu puteri sa scurteze chinurile mortii. invatata de o prietena priceputa, i-a facut, de viu, slujba si pomeni de mort, a platit preotilor de s-au rugat pentru usurarea lui la sfintul altar, doar o izbuti sa impinga limbile ceasului mortii cu citeva zile mai inainte. Toate insa zadarnic. Batrinul Amza, orice i s-ar fi facut, nu putea muri decit ca un intii nascut din neamul privilegiat al Draculestilor, adica in ceasul luminat al Pastilor, pe care, dupa fagaduinta nedezmintita, il astepta, infruntind toate asalturile nerabdatoarei morti.
Asa ca medicii continuau sa vie, medicamentele scumpe sa se ingramadeasca pe tablia scrinului, preotul sa citeasca la capatii (cu potirul ascuns pentru o eventuala impartasanie), surorile sleite de veghe sa manince cit sapte, slugile sa risipeasca si sa fure. Agonicul cu calendarul la subtioara nu se sinchisea de ingrijorarile Catinchii si isi vedea de unica lui treaba, inca doua sap-tamini de impotrivire navalei celei fara de impotrivire. Si izbutea sa-i tie piept, abia cu un firisor de viata desfasurat cu scumpatate de pe mosorul unei uriase vointe.
intre timp au batut clopotele cu sonoritate de renastere italiana ale Pastelui catolic. Toti dimprejur au vestit pe bolnav despre acest nimerit prilej, nadajduind ca el are sa consimta moara. Tot Paste se cheama ca este, acelasi Crist despica piatra mormintului si inviaza la cer. Dar boierul Amza, cu ochii pe calendarul lui, n-a vazut, n-a auzit. Calendarul lui ii amina moartea cu inca o saptamina. Coana Catinca si toata sleahta ei a trebuit sa se plece si sa astepte."
Moarte aminata poezie de Vasile Voiculescu

"Lasa sa i se scoata hlamida alba, pe care i-o spinzurara cu grija la catarg, sa nu se boteasca, si, numai in tunica, ingenunchie, adincin-du-se in rugaciune.
Binisor, ei ii pusera capatii citiva colaci de fringhii invaluiti in saci pescaresti si gatira sa intinda peste ei o pinza din vintrea stinghera.
Apoi se pusera pe vislit. "
Demoniacul din Gadara poezie de Vasile Voiculescu

CĂPĂTÎ́I, căpătîie, substantiv neutru

1. Partea patului sau a oricărui culcuș, pe care se pune capul. Dacă ea [luna] privea prin geamuri dintre pulberea de stele, Nu venea cu-n zîmbet rece lîngă caldul căpătîi. MACEDONSKI, O. I 125.
       • Expresia: A sta la căpătîiul cuiva = a veghea lîngă o persoană bolnavă. Moș Ion stă neclintit la căpătîiul Floricăi, cu mîna pe fruntea ei. BUJOR S. 49. Cînd venea acasă, trebuia să facă și de-ale mîncării, pe urmă sta la căpătîiul bolnavei, o întorcea, îi dădea toate de-a gata. DUNĂREANU, CH.

9. În noaptea de pe urmă am stat pînă tîrziu la căpătîiul tatii. PĂUN-PINCIO, P. 107.

2. Pernă sau alt obiect pe care pune capul cel care se culcă. Și-a pus traista căpătîi. CARAGIALE, O. III 52. S-a tologit așa îmbrăcat, cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punîndu-și turbinca cu cele două carboave sub căpătîi și așternîndu-se pe somn. CREANGĂ, P. 302. Un sultan... dormea, ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urii zilele Mutînd căpătîiele Cînd la cap, cînd la picioare, Cînd la umbră, cînd la soare. ALECSANDRI, P. P. 53. Pînă cînd nu te știam, Unde mă culcam, dormeam, Dar acum de cînd te știu Pun capul pe căpătîi Și gîndesc la tine-ntîi. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 89.
       • locuțiune adjectiv și adverb Fără căpătîi = fără ocupație (bine definită), fără rost, neașezat. N-ai fost cu băgare de seamă și... ai rămas fără căpătîi, după ce ai pierdut aproape un an de zile. PAS, Z. I 277. Unde-l trimit, unde-l mîi. Umblă fără căpătîi. PANN, P. vezi I 100.
       • Expresia: A nu avea căpătîi = a nu avea nici un rost în viață. Geaba mă mai duc acasă, Că-s flăcău și n-am nevastă, Nici nevastă, nici copii, Nici un fel de căpătîi. TEODORESCU, P. P. 277. (Rar) A nu ști de căpătîiul cuiva = a nu cunoaște rostul, situația, soarta cuiva. Își aduse aminte de tatăl său și de mumă-sa și se întristă că nu știa nimic de căpătîiul lor. ISPIRESCU, L. 103. A face (cuiva) de căpătîi = a crea (cuiva) o situație, a căpătui, a căsători (pe cineva). Am trei feciori... ș-au crescut flăcăi mari.

– Apoi să le facem de căpătîi, să-i însurăm. ODOBESCU, S. I 75. Carte de căpătîi = carte fundamentală a unei ideologii sau a unei literaturi; carte preferată, de care nu te poți despărți.

3. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic care servesc drept suport la ceva (piesă pe care se sprijină capătul grindeiului roții de moară, bîrna pe care se așază unele construcții, bucată de lemn care ține departe de umezeala pămîntului o ladă, un butoi etc.). Tocitorile sînt așezate frumos pe căpătîie. ODOBESCU, S. I 84. (în forma căpătîi) Ia mai mișcă din călcîie, Ca moara din căpătîie. ȘEZ. I 210.

4. Capăt. Către căpătîiul dintîi al verb reflexiv:emilor, pînă unde praștia minții nu azvîrle... se povestește... că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. DELAVRANCEA, S. 79. Puse iarăși căpătîi la căpătîi celelalte oscioare. ISPIRESCU, L. 59. S-apuc dar lucrurile ce mă privesc pe mine de la căpătîiul lor. RUSSO, O. 137.
       • Expresia: A scoate ceva la căpătîi = a termina ceva cu succes, a scoate la capăt. Cîte slujbe, le fac toate Și le scot la căpătîi. VĂCĂRESCU, P. 210.A o scoate la căpătîi (cu ceva) = a ieși cu bine dintr-o situație, a o scoate la capăt. Vei scoate-o la căpătîi bun și slujba cu care te-a împovărat împăratul. ISPIRESCU, L. 27. Cu pizma nu o scoate nimenea la căpătîi. PANN, P. vezi III 21. A da de căpătîi = a descurca, a da de capăt. Cine știe ce încurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea. nimeni de căpătîi, cît hău! ISPIRESCU, L.

13.

– Variantă: (Moldova) căpătắi (CREANGĂ, P. 147, ALECSANDRI, T. 919) substantiv neutru