Ce înseamnă a rîde a surîde sau a zîmbi strîmb?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a rîde a surîde sau a zîmbi strîmb": a rîde a surîde etc

"Pe atunci eram cel mai cu vaza, daca nu singurul chinotehnician din tara. infiintasem primul serviciu de cinematografie pe linga Ministerul de Interne si nu pridideam comenzile de filme pe care mi le faceau autoritatile, de la cele mai anodine instalari si inaugurari pina la cele mai ridicole banchete ori demonstratii ale vanitatilor publice.
Desi, pe linga multi rivali si concurenti, imi facusem si citiva ucenici, trebuia sa supraveghez personal toata punerea in scena, mai ales acolo unde apareau personalitatile proeminente. Altfel, riscam sa iasa vreunul strimb sau pe planul al doilea si sa ma incarc nu numai de nemultumiri si reprosuri, dar sa mi se taie modestele cheltuieli, cu care izbuteam sa tirasc printr-o mie de greutati mica injghebare, socotita de multi ca parazitara. Cum eram insa un pasionat, bucuros ca gasisem un cimp pentru desfasurarea activitatii mele cineaste pe aceste meleaguri, faceam pe dracul in patru sa-i multumesc pe toti.
imi trebuiau insa masini noi si perfectionate, personal priceput si mai ales bani. Pentru asta umblam pe linga presedintele Consiliului de Ministri ca pe linga un ou cu zeama, numai sa-mi aprobe cererile, despre care ceilalti spuneau ca sint nebunesti."
Misiune de incredere poezie de Vasile Voiculescu

" - Sa aprindem totusi luminile.
Patru lanterne isi zvirlira vapaile si prinsera mortul in cearcanul lor feeric. Schimnicul, intepenit intr-o cumplita incordare, murise incovoiat ca o fiara incovrigata asupra ei insasi. Lumina, plimbata incet de-a lungul, ii descoperi chipul descarnat, cu ochii albi ramasi zgiiti, nasul strimb uscat si botit, gura neagra cascata si schimonosita.
Pe mustatile zbirlite si barba ravasita dainuia un strat gros de spume singeroase"
Schimnicul poezie de Vasile Voiculescu

STRÎMB2, -Ă, strîmbi, -e, adjectiv

1. (În opoziție cu drept, despre lucruri) Care prezintă neregularități, abateri de la forma normală; diform. Toate lemnele erau strîmbe. RETEGANUL, P. III 60. De ești tu așa voinic, îndreaptă copacii cei strîmbi, dar nu strîmba încă și pe cei drepți! SBIERA. P. 80. Mititel și strîmb aleargă pe cîmp (Secera). id. ib. 320. Lemnul strîmb focul îl îndreaptă.
♦ (Despre persoane) Încovoiat, gîrbovit, adus de șale. Peste o săptămînâ au venit acasă amîndoi, moș Ioniță mai strîmb din șale și mai încovoiat din spate. PAS, Z. I 200. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare... Dar mîndra cu șubeica E oablă ca secera! JARNÍK-BÎRSEANU, despre 430.
♦ (Despre drumuri) Fără aliniere, întortocheat. Umbla acum pe o uliță strîmbă. DUMITRIU, N. 159.

2. Deviat de la poziția (dreaptă) obișnuită; lăsat sau căzut într-o parte; aplecat, înclinat. Țintirimul singur cu strîmbe cruci veghează. EMINESCU, O. I 69.
♦ (Despre persoane sau părți ale corpului) Sucit, strîmbat, deformat. De ținea drumul mai lung, te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de-atîta uitat înapoi. ISPIRESCU, L. 36. Cine joacă și nu strigă Face-i-s-ar gura strîmbă. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 359.
       • figurat E dezgustat și strîmb de sarcasm. CAMIL PETRESCU, T. II 136.
       • (Substantivat, rar, în expresie) A-i veni cuiva cu strîmbul = a nu-i veni cuiva la socoteală, a-i displăcea, a nu-i conveni. V-ați boierit și voi, mă! Vă vine cu strîmbul munca! REBREANU, R. II 71.

3. figurat Nedrept, necinstit, incorect. Apoi socoteala asta e strîmbă, măi oameni! REBREANU, R. II 89.
       • figurat Tu vii din lumea strîmbă și din viața posomorîtă a asupririi și a asupriților. PAS, Z. I

7.
       • (Substantivat) În țara strîmbilor, cel drept umblă cu capul spart. SADOVEANU, P. M. 107.
♦ Făcut pentru a înșela. Am văzut cîrciumari mestecînd vinul cu apă și vînzînd cu cîntare cu două funduri, măcelari și precupeți vînzînd cu cîntare strîmbe, și m-am mîhnit. FILIMON, C. 37.