 |
|
| CONSULTĂ DEX SINONIME | |
Sensul expresiei este
|
 ă in literatură " De atunci nu mai merg decit Ia mare. Si, spuse el catre doctor, am ramas cu o meteahna: nu mai sufar femeile. Au pentru mine acelasi miros crincen, a moarte, cu care am fugit in nari, din satul unde vulturii sint rastigniti si oamenii incleiati de frumuseti magice, ca puricii sedusi de stralucirea cutitelor vrajite. Marea tacea grava. Noi toti asijderi." Iubire magica poezie de Vasile Voiculescu " - Hai, scoate, ce mai astepti Evtichie isi ricii buzunarele si varsa in miinile tilharilor citiva irmilici, niste sfanti, vreo cite-va firfirici si lei turcesti. - Numa atit? Hai, mai scoate ca esti ghiftuit, stiu eu" Ispitele parintelui Evtichie poezie de Vasile Voiculescu |
| Definiție din
RÎCÎÍ, rî́cîi, verb IV. tranzitiv (Despre păsări sau animale) A scurma sau a scormoni (pămîntul) cu ghearele sau cu labele. Lighioana începu să rîcîie țărîna cu labele. ODOBESCU, S. III 184. Dicționarul limbii romîne literare contemporane • Expresia: A rîcîi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gindul că trebuia să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. • intranzitiv Cînii neîntrerupt se preumblau în giurul... fîntînii, rîcîind cu picioarele în pămînt. RETEGANUL, P. IV 46. Găina rîcîie cu picioarele. PANN, P. vezi I 129. Vija mirosea... Și-unde-mi lătra, Și tot rîcîia, Piatra dezgropa. TEODORESCU, P. P. 417. ♦ (Despre oameni) A zgîria cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. Îl văzu pe bătrîn agitat; cu degetele descărnate făcea sforțări rîcîind plapoma. BART, E. 344. Rîcîie cu bățul... pămîntul dinaintea lui. BRĂTESCU-VOINEȘTI, forme 11. Ideea ce turbură pe oarecari amatori de antichități că n-au decît să rîcîie pămîntul ca să găsească obiecte de artă. BOLINTINEANU, O. 306. ♦ A îndepărta prin zgîriere un înveliș, un strat. Rîcîi mușchiul care ascunsese încuietoarea. GALACTION, O. I 256. Ea rîcîie de pe zidurile monumentelor scoarța depusă. CARAGIALE, N. S. 35. |
