Ce înseamnă a nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit cu cineva?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit cu cineva": a nu avea nici o legătură, nimic comun cu cineva

" Ca nu-ti vreau nici rau, nici bine,
N-am ce imparti cu tine.
Tu ai care cu opt boi,"
Bogatul si saracul poezie de Vasile Alecsandri

" Fraza cu fraza, pana sufletul o sa ti-l descoperi.
Un Don Quijote impartit la un cal
E radical la puterea Cervantes si egaleaza cu Opera."
Numitorul comun poezie de Anatol Codru

ÎMPĂRȚÍ, împárt, verb IV.

1. tranzitiv A diviza, a desface, a separa în părți (adesea pentru a lua fiecare partea ce i se cuvine). Eu de-am avut un singur ban L-am împărțit cu tine. COȘBUC, P. I 77. Și-a împărțit averea în două părți. CARAGIALE, O. III 60. De ce uitați că-n voi e și număr și putere? Cînd verb reflexiv:eți, puteți prea lesne pămîntul să-mpărțiți. EMINESCU, O. I 59.
       • Expresia: A nu avea ce împărți sau a nu avea nimic de împărțit (cu cineva) = a nu avea nici o legătură, nimic comun cu cineva. Chiar dacă mă oprește cineva, mă lasă... neavînd cu mine nimica de împărțit. SADOVEANU, Z. C. 324. Nu mai avem nimica de-mpărțit împreună! CARAGIALE, O. III 43. Nu-ți verb reflexiv:eu nici rău, nici bine, N-am ce împărți cu tine. ALECSANDRI, P. P. 42.
       • reflexiv Se împart flăcăii în cete. STANCU, despre 173. Limba romînească are patruzeci și una de slove care se împart în trei soiuri. NEGRUZZI, S. I

8.
♦ (matematică) A efectua operația de împărțire a unui număr prin altul, a face o împărțire. Șase împărțit la doi.

2. tranzitiv A da (mai multora, făcînd parte fiecăruia), a distribui. Dacă stăpînirea împarte moșia, apoi are s-o împartă la cei săraci și fără pămînt. REBREANU, R. I 239. O să-ți poruncească a împărți daruri în dreapta și-n stinga. CARAGIALE, O. III 67. Stăpînul pămîntului făcu trei părți din domeniul său, din care două le împărți în părți mici pe la coloniștii săi și ceealaltă fu cultivată de aceștia în folosul lui. BĂLCESCU, O. I 137.
       • (Ironic) Împărți la întîmplare o droaie de ghionturi. REBREANU, R. I 115.
       • absolut Cine împarte parte-și face.
♦ (În practica religiei creștine; folosit și absolut) A da de pomană (lucruri de mîncare) la anumite sărbători. Aducînd pitaci și colaci... a împărțit la fiecare. CREANGĂ, A.

4.
♦ unipersonal (În superstiții) A-i fi sortit, ursit (ceva). Poate că asta ne-a fost împărțită, să nu fim aproape deolaltă. RETEGANUL, P. IV 66.

3. tranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «cu») A împărtăși (ceva cu cineva). Luă în brațe pe această biată fată... cu care împărțise soarta sa. NEGRUZZI, S. I 26.

4. reflexiv A se răspîndi, a se împrăștia, a se risipi. Iară cornul plin de jale Sună dulce, sună greu. Blîndu-i sunet se împarte Peste văi împrăștiet Mai încet, tot mai încet. EMINESCU, O. I 104. Părul ei, după moda de atuncea, se împărțea despletit pe umerii și spatele sale. NEGRUZZI, S. I 145.
       • tranzitiv Ce spui tu, străine? Ștefan e departe, Brațul său prin taberi mii de morți împarte. BOLINTINEANU, O. 34.

– prezent industrie și: împărțesc.