Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
REFÉC, refecuri, substantiv neutru Cusătură cu ajutorul căreia se îmbină două bucăți de pînză (prin îndoirea și prinderea marginii sub îndoitură spre a nu se destrăma); tiv.
• Expresia: A lua (pe cineva sau ceva) la refec (sau, mai rar, a trage cuiva un refec) = a mustra (pe cineva) aspru, a-i cere socoteală (despre ceva), a-l lua din scurt, a-l critica aspru. Mai tîrziu aude iarăși De-un talent c-a răsărit... Furios se-nchide-n casă, Și-i ia cartea la refec. VLAHUȚĂ, O. A. 179.
