Definiție din
Dicționarul etimologic român
feríce adjectiv –
1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. –
2. (S. forme) Fericire, mulțumire sufletească. latina Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele italiana felice, spaniolă feliz sînt neol. Este cuvînt ușor învechit, care înlocuiește încetul cu încetul derivat fericit.
– derivat ferica, verb (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un latina *fēlῑcāre; fericăciune, substantiv feminin (învechit, fericire); fericat, adjectiv (învechit, fericit); ferici, verb (a face fericit; învechit, a felicita); fericie, substantiv feminin (învechit, fericire); fericire, substantiv feminin (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adjectiv (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adjectiv (care umple de fericire); nefericit, adjectiv (care nu este fericit); nefericire, substantiv feminin (nenorocire, nemulțumire). derivat lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un latina *fēlῑcĭcāre puțin probabil, conform REW 3234b.
Alte expresii înrudite sau asemănătoare 
