Ce înseamnă a învăța sau, reflexiv, a se învăța minte?

ÎNVĂȚÁ, învắț, verb

I. tranzitiv

1. (Cu privire la cunoștințe, deprinderi, lecții etc.) A-și însuși, a asimila; a studia. Radu își învăța lecțiile pentru a doua zi. VLAHUȚĂ, O. A. I 105. Nu știe regulele vînătoriei... și voiește cu toate aceste să le învețe. ODOBESCU, S. III

11. Copilărise cu Ciubăr-vodă, cu care învățase carte la dascalul Pascal. NEGRUZZI, S. I 246.
       • (Urmat de un infinitiv sau de o completivă) A învățat să cînte. ▭ Solul Chinei e bogat în minereuri și tinerii tehnicieni chinezi trebuie să învețe a le exploata. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 383, 6/5. Am învățat a călări pe deșelate. SADOVEANU, O. I 503.
       • absolut Te-am întîlnit în parc mai de curînd, Cu alți studenți pe-o bancă învățînd. despre BOTEZ, forme S.

11. Gheorghe se ducea să învețe pe sub copaci, în grădină. VLAHUȚĂ, O. A. I 118. Nicu Bălcescu avea o mare dorință de a învăța. GHICA, S. A. 141.
       • reflexiv Să mă-nvăț și eu a scrie. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 26.

2. (Cu un al doilea complement, indicînd persoana instruită) A transmite (cuiva) un sistem de cunoștințe și deprinderi într-un domeniu oarecare. vezi instrui. Se silea din răsputeri să învețe pe Briceag un cîntec nou. REBREANU,

I. 21. Să-i dai un băiet să-l învețe cojocăria. CREANGĂ, P. 31. Îl hrănesc, îl îmbracă și îl învață carte. GOLESCU, Î. 56. Dascăle prea învățate, Cel ce-nveți școlarii carte. TEODORESCU, P. P. 254.

3. A deprinde, a obișnui, a deda (pe cineva cu ceva), a face (pe cineva) să se deprindă cu ceva, să-i vină gustul de a face ceva. Tu m-ai învățat să cînt Din copilărie. IOSIF, P. 54.
       • (Poetic) Alungă patimile mele, Pe veci strigarea lor o frînge Și de durerea altor inimi Învață-mă, stăpîne-a plînge. GOGA, P.

6.
       • Expresia: (Mai ales în amenințări) A învăța (pe cineva) minte = a pedepsi (pe cineva) pentru a-l face să nu mai repete o greșeală, a da (cuiva) o pedeapsă exemplară. Fă-mi loc să-l învăț eu minte! DUMITRIU, N. 60. (Eliptic) Scoboară-te jos, tîlharule, că te-oi învăța eu! CREANGĂ, O. A. 57. A învăța (sau, reflexiv, a se învăța) minte = a (se) cuminți. Te-i învăța tu minte de altă dată. CREANGĂ, P. 146. Gură, tu, învață minte, nu mă spune nimănui! EMINESCU, O. I 80.
       • reflexiv Binele te-nvaț-a-l face Ca albina mierea ei. VLAHUȚĂ, O. A. 27. Se învățase și el... a le alege așa, de pe deasupra. CREANGĂ, P. 167. Cu nărav te-ai învățat! TEODORESCU, P. P. 152.
       • reflexiv pasiv Calul bătrîn nu se învață în ham.
♦ A sfătui, a povățui (pe cineva) să facă ceva (arătîndu-i cum să procedeze). Făcu precum o învăță calul. ISPIRESCU, L. 18. Ce să faci? Să te învăț eu: boii tăi sînt mari și frumoși; ia-i și-i du la iarmaroc. CREANGĂ, P. 39. Tomșa! el te-a învățat a vorbi cu atîta dîrzie? NEGRUZZI, S. I 139.

4. A trage o învățătură, a căpăta experiență. Am învățat din întîmplarea asta că dușmanul se folosește de toate mijloacele. CAMILAR, TEM. 101.
       • absolut Pentru comuniști este lege a învăța din experiența maselor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Noi, scriitorii, învățăm de la scriitorii sovietici, care au în urma lor o experiență de peste treizeci de ani. STANCU, U.R.S.S. 153.
       • reflexiv Cît are omul în lume viață Tot mereu învață și nu se învață. PANN, P. vezi I

13. Să se-nvețe maicele Cum să-și deie fetele. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 172.

Alte expresii ale limbii române