Ce înseamnă a-i pieri sau a-și pierde graiul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a-i pieri sau a-și pierde graiul": a-i pieri, a-și pierde glasul

" Bronz, catifea, lemn sau matase,
Prind grai aproape omenesc.
Tu le crezi moarte, si traiesc"
Rondelul lucrurilor poezie de Alexandru Macedonski

" Cand aripi al meu suflet avea.
Purtam in grai argintul curatelor izvoare,
In cuget, visuri roze... — De viata ma-ncantam,"
Cand aripi poezie de Alexandru Macedonski

GRAI, graiuri, substantiv neutru

1. Glas, voce. Un pui de mierlă... cu grai de aur. MACEDONSKI, O. III

6. Ar fi rupt-o d-a fuga; dară graiul ei cel dulce și viersul cu lipici ce avea, îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile. EMINESCU, O. I 202.
       • Locuţiune adverbiala Într-un grai = într-un glas. Răspunseră toți într-un grai că copilul are să ajungă o dată, o dată, omul cel mai bogat din lume. ISPIRESCU, U. 102.
       • Expresia: A prinde (sau a da) grai = a începe să vorbească; a prinde (sau a da) glas. Dă grai de-acum, durerea mea superbă, Fîntînilor de cîntece Închise ca-ntr-un miez de munte În sufletu-mi adînc. BENIUC, vezi 63. Oh! lucrurile cum vorbesc Și-n pace nu vor să te lase: Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a-i pieri, a-și pierde glasul.

2. Facultatea de a vorbi; limbaj. Graiul omenesc. Originea graiului.
       • Locuţiune adverbiala Prin grai = cu vorba. Prin faptă și prin grai acest bărbat s-a găsit totdeauna în frunte cînd a fost vorba de verb reflexiv:o îmbunătățire obștească. NEGRUZZI, S.

I. 313. Prin viu grai = oral. Fruntașii întrecerilor trebuie larg popularizați prin presa zilnică, presa de perete și prin viu grai. REZ. HOT. I 55.

3. Limbă. Cărți și reviste din toate timpurile și în toate graiurile pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 28. Un glas de femeie rosti deasupra capului ceva, într-un grai necunoscut. C. PETRESCU, S. 40. Prin verb reflexiv:emuri poate mai aspre decît cele de acum, văd că ne-am păstrat graiul. REBREANU, R. I 83.
♦ Fel de a vorbi. Grai ales și lin ca apa. COȘBUC, P. I 94. Trandafir verde frumos, Bădișor la grai duios, Eu din fire mi te-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 29. Eu să-ți dau baltagul, eu? Vin de-l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț Cît ți-e graiul de sumeț! ALECSANDRI, P. P. 99.

4. (Adesea determinat prin «popular» sau «regional») Unitate lingvistică subordonată dialectului și caracteristică pentru o regiune de obicei mai puțin întinsă. Geografia lingvistică e o metodă de cercetare a graiurilor. Graiul din Vîlcea. Graiul din Bihor. ▭ Cînd dialectele locale și graiurile se contopesc în sînul limbii naționale, trebuie să se piardă și pronunțarea regională. GRAUR, forme L. 163.

5. Vorbă, cuvînt. Îi luau vorba din gură și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. ISPIRESCU, L. 36. Nu scoase grai din gură de frică să n-o închiză în casă. POPESCU, B. III 46.