Ce înseamnă a fi mână spartă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a fi mână spartă": a fi risipitor

" De stranii, nestiute presimtiri.
Am spart betonul, marmora si fier ul
Si am plantat rotule mici de crini,"
Parabola Orasului din vis poezie de Arcadie Suceveanu

" Este semn ca n-aveti simpatia sa.
Lui Rodolf voi scris-ati ca e razvratire, Ca ai nostri cata cu a lui unire. Daca cel ce-o cere e rasculator, Tara mea, eu insumi sunt razvratitor... Am invins paganii, i-am gonit afara; Dar a lor samanta o gasesc in tara. Ea-nconjoara tronul pentru a-l raci De inima tarii, apoi a-l lovi. Neputand acuma tronul sa loveasca, Ea ii urca scara ca sa il manjeasca. Tronului nu-i pasa de loviri straine Ca d-acea tradare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme de cei ce-o jignesc, Ca de viermi ce-n sanu-i nasc s-o vestejesc. De as sti ca sceptrul se robeste voua Si oricui sa fie, eu l-as rupe-n doua! Jugul celor b rbari oare l-am spart eu, Ca sub jugul vostru sa-mi plec capul meu? Prinsii fie liberi! Au cuvantu-mi dat. Voi intrati in noaptea d-unde v-am luat! "
"
Intoarcerea lui mihai poezie de Dimitrie Bolintineanu

SPART2, -Ă, sparți, -te, adjectiv

1. Prefăcut în cioburi, sfărîmat (sau numai plesnit, crăpat). Geamurile sparte căscau guri negre în pereți. Pe ușile deschise larg, unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II 200. Trase o dată ș-altă dată: Parcă-i fu iarba udată și cremenea-n flintă spartă. ȘEZ. II 77. Rîde ciob de oală spartă, se spune despre cineva care-și bate joc de altul pentru un cusur pe care îl are el însuși.
       • Expresia: A plăti oalele sparte vezi oală. (A fi) mînă spartă = (a fi) risipitor. (Cu parafrazarea expresiei) Eu, știi, cu mîna spartă, născut risipitor, De tot ce-i scump, tablouri, cai, arme, iubitor. ALECSANDRI, T. II 135. A fi gură spartă vezi gură. A mînca de parc-ar fi spart = a mînca mult, cu lăcomie.
♦ (Despre piele, prin extensie despre diferite părți ale corpului) Crăpat, cu crăpături. Au tălpile pline de bube. Au tălpile sparte. STANCU, despre 165.
♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici, potrivite pentru a fi arse în sobă.
♦ (Despre pămînt) Plin de gropi, răscolit. Un cîmp uriaș, răscolit, spart, cu gloduri arse. SAHIA, N.

15.
♦ (Rar, despre butoaie) Deschis, desfundat. Trei zile n-a fost noapte, ci numai senin și veselie, vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta ceriului. EMINESCU, N.

4.
♦ figurat (Despre sunete) Lipsit de timbru, răgușit. Zicea cu glas spart. DUMITRIU, N. 136. Îngrozit, tata s-a trîntit la pămînt, strigînd cu vocea spartă: culcat! Șrapnela. SAHIA, N. 61. Glasul ei era răgușit, spart. VLAHUȚĂ, O. A. III 141.

2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, ruinat, dărăpănat. Cînd răsărea dintre stînci bătrîne luna cea palidă ca fața unei fete moarte, atunci vedea... un castel numai pietre și ziduri sparte. EMINESCU, N.

13. E o căsuță veche și spartă, mică. BOLLIAC, O. 92.

3. (Despre obiecte de încălțăminte și de îmbrăcăminte) Rupt, găurit. A doua zi, Oarță se ivise tot... cu opincile sparte. C. PETRESCU, R. DR. 51. Are mîndra nouă ii: Trei sînt rupte, patru sparte, Două nu se țin pe spate. JARNÍK-BÎRSEANU, despre 442.
       • (Prin metonimie) Acești bieți dăscălași, care au fost depozitari limbei și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată, plină de privațiuni și de coate sparte. GHICA, S. 52.