Ce înseamnă a face pe boierul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a face pe boierul": a-și da aere de noblețe, a adopta o atitudine ostentativă de dispreț față de lumea muncitoare, în special a se feri de muncă, mai ales de o muncă grea; a aștepta să fie servit

" Ah! muzica e infinitul!
Ingana un boier carunt;
Desi e surd, nenorocitul,"
Muzica de camera poezie de Cincinat Pavelescu

" Cum se face noapte, domnul in tacere Cheama cavalerii si consiliu cere:
— "Voi, boieri de tara! Ce vom face oare Sa nu pierdem pacea binefacatoare ? Carol, sub pretexte, fara de cuvant, Cata sa robeasca ast frumos pamant!" Unul dintre dansii si acel mai june
Cu marinimie aste vorbe spune:"
Dromichete poezie de Dimitrie Bolintineanu

BOIÉR, boieri, substantiv masculin

1. (În orînduirea feudală) Reprezentant al clasei exploatatoare făcînd parte din rîndul marilor proprietari de pămînt și care de obicei deținea o funcție înaltă în stat. Curînd intrară, sub cortul unde el ședea înconjurat de boierii și căpitanii săi, patru boieri. NEGRUZZI, S. I 138. Boierii trăgeau mereu cenușa pe turta lor și chinuiau și despuiau poporul. BĂLCESCU, O. I 351.
       • Boier de divan (sau cu barbă) = boier de rang1 înalt, care făcea parte din divanul domnesc. Iar Caragea, în loc de a-l pedepsi pentru atîta îndrăzneală, l-a îmbrăcat în caftan de boier cu barbă. GHICA, S. 39. Boier mare (sau velit) = boier de rangul întîi. Ședea într-o chiliuță din casele unui boier mare. EMINESCU, N. 57.
♦ Persoană socotită (în concepția de clasă a epocii) a fi de neam ales. vezi nobil. Ești boier vechi și de viță aleasă. PAS, L. I 113.

2. (În regimul burghezo-moșieresc) Persoană (de obicei bogată) aparținînd clasei dominante, cu atitudini și apucături de aristocrat.
       • Expresia: A face pe boierul = a-și da aere de noblețe, a adopta o atitudine ostentativă de dispreț față de lumea muncitoare, (în special) a se feri de muncă, mai ales de o muncă grea; a aștepta să fie servit.
♦ (Rar) Soț (al unei femei din clasa socială socotită, în concepția de clapă, ca nobilă). Biata cucoană Anica!... De cînd i-o murit boierul, nu mai are odihnă. ALECSANDRI, T. 175.

3. Persoană aparținînd claselor dominante; (în special) moșier, stăpîn. Slugilor, păziți-le vetrele. Boierii pleacă departe. BENIUC, vezi 96. Dacă... îl supară pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. Boieru-i minciună din creștet în tălpi. SADOVEANU, O. I 20.

4. (Învechit, mai ales la vocativ) Titlu de politețe (echivalînd cu «domn»). Să iertați, boieri, ca nunta s-o pornim și noi alături. EMINESCU, O. I 87. Dragi boieri de lume nouă, Ziuă bună vă zic vouă, Eu mă duc, mă prăpădesc, Ca un cîntic bătrînesc! ALECSANDRI, T. 85. Vă sculați, sculați, boieri! TEODORESCU, P. P. 21.
♦ (La plural , însoțit de pronumele de reverență «dumneavoastră») Titlu de politețe cu care se adresa un povestitor sfătos ascultătorilor săi. Mi-am pus în gînd să vă povestesc, boieri d-voastră, lucruri care, de s-ar crede, m-ar da de minciună. ISPIRESCU, L. 40.