Ce înseamnă a despuia scrutinul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a despuia scrutinul": a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere

" Mosule, chiar esti batran ca vremea,
Te vom despuia in curand, carnea toata,
Lasandu-ti numai ochii, si aceia sa planga. "
Fosile poezie de George Meniuc

" Si lungi, =i negre, =i pustii...
Copacii, despuia i =i jilavi
Si tri=ti ca cer=etorii schilavi,"
SE-NTORC iar zilele noroase poezie de Stefan Octavian Iosif

DESPUIÁ, despói, verb

I. tranzitiv (Și în forma despoia, adesea urmat de determinări introduse prin prepoziție «de»)

1. (Uneori determinat prin «la piele» sau «pînă la piele») A dezbrăca, a lăsa în pielea goală. Gaițele, scai pe soră-mea, o despoaie la piele, o gîdilă, o ciup, o înveșmîntează cu cămașa scoasă din lacră. STANCU, despre 179.
       • reflexiv Ca și cum ar fi fost să se îmbăieze, se despoia de tot puținul ce avea pe dinsa. M.

I. CARAGIALE, C. 138.
♦ figurat (Cu privire la arbori sau la locuri cu vegetație) A desfrunzi; a lăsa fără verdeață. Suflă, doamne

– un vînt, Suflă-l pe pămînt, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie. ALECSANDRI, P. P. 189.
       • reflexiv De verziș se despoiau, Cu nori negri se-nvăleau, Frunzele-și îngălbineau. ALECSANDRI, P. I 107.

2. A-i lua cuiva tot ce are, a lăsa pe cineva fără nimic; a prăda, a jefui. Iau din gura omului cea din urmă bucățică de pîne, îl despoaie de cea de pe urmă haină. GHEREA, ST. Hristos II 114. El schimbase patru femei, care toate l-au despuiat și jăfuit. SLAVICI, O. II 384. Și pîndește la strîmtori, De despoaie negustori Și tot prinde la boieri, De-i curăță de averi. ALECSANDRI, P. P. 159.
       • reflexiv Trebuie să fii mai năuc decît toți năucii de pe lumea asta, dacă gîndești că s-o despoia boierimea, ca să te răsplătească pentru niscai trebi gata-mplinite. GALAN, Z. R. 39.
       • (Cu privire la obiectul jefuit) Ia

– că-mi sari cu vorba că eu fur din gard! verb reflexiv:eai să-ți fac eu poate gardul nou? Ba bine; Leagă-te de fată-ți, ce te legi de mine? Ea-ți despoaie gardul. COȘBUC, P. I 252. Împăratul Constantin... se deprinsese strașnic a despuia fără rușine capetele de operă ale lumii, ca să-și împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III 72.

3. (Cu privire la ființe sau la părți ale corpului; uneori determinat prin «de piele») A jupui. Optzeci de oi despoaie Și prin frigări le pun; De surle, de cimpoaie Pădurile răsun. NEGRUZZI, S. II 24. Alelei! pui de ciocoi! De te-aș prinde la zăvoi, Să-ți dau măciuci să te moi, De piele să te despoi! ALECSANDRI, P. P. 250.
♦ (Rar, determinat prin «de coajă») A curăța de coajă; a coji. (Atestat în forma despoia) Părinte Vavila, întrebă Grigoriță... despoind foarte metodic de coajă un măr domnesc, aveți capre multe în mînăstire? HOGAȘ, DR. 268.

4. A scoate dintr-o scriere, dintr-un registru, dintr-un dosar etc. tot ce prezintă interes pentru lămurirea unei chestiuni. (reflexiv pasiv) Pentru această ediție critică s-au despuiat toate manuscrisele.
       • A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere.

– Variantă: despoiá verb

I.