Definiție din
Dicționaru limbii românești
zăgneátă forme, plural ete (limba rusă za-gnëta, podgnët, surcele de aprins focu, dialect za-gnétĭ, adîncătură de păstrat jaraticu în stînga sobeĭ, despre vechea slavă gnietiti, a aprinde). Jaratic care se pune la gura unuĭ cuptor astupat ca să păstreze căldura. Surcea de aprins focu. A da o zăgneată, a face să se maĭ frigă saŭ să maĭ clocotească puțin. figurat (rev.
I. Crg. 3, 287). A da pintenĭ, a da paĭele, a îmboldi, a ațîța.
– În Cov. (și Transilvania) zăgnată, plural ate (Doĭna, 1, 15), și jegnată; (în Ĭal. jegneată, plural ete (după vechea slavă žigati, žešti, a arde. vezi jigală); în Tut. zăgnat, plural urĭ și e; în Transilvania și zăcnată și zămnată.
