Ce înseamnă a da tonul?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a da tonul": a a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cântări vocale, orientându-se după diapazon; b a iniția, a începe ceva

" Noi berbeci ? ! striga deodata sfetnicii plini de mirare,
Fulmen, tonitra et ventum ! Noi berbeci ? noi la mulsoare ?
Joe din Olimp si Pluto din Tartar ! Voi lari, penati,"
Filozofii si plugarii poezie de George Cosbuc

" Altfel e-n tara la noi: noi trebuie sa formam,
Sa dam un aer, un ton, limbii in care lucram;
Pe nebatute carari loc de trecut sa gasim."
Epistola catre Voltaire poezie de Grigore Alexandrescu

TON2, tonuri, substantiv neutru

I.

1. (muzică) Sunet muzical; interval între două sunete (situate la distanță de o secundă mare) reprezentînd cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale unei game.

2. Tonalitatea unei bucăți muzicale.
       • Expresia: A da tonul = a intona treptele principale, din punct de vedere funcțional, ale gamei în care este scrisă o bucată muzicală; a stabili tonalitatea unei cîntări vocale orientîndu-se după diapazon; figurat a fi inițiatorul unei mode, al unui anumit fel de a fi, de a gîndi. La Neamț, tonul îl dă corpul didactic. IBRĂILEANU, A. 128. Așadar acest cerc literar... ar trebui să dea tonul întregii mișcări literare. GHEREA, ST. Hristos II 98.

3. (Impropriu) Sunet. Niște acorduri nalte... tonuri zburdalnice și minunat de colorate. CONTEMPORANUL, IV 84. Pe tonurile duioase și întunecate ale trîmbiței metalice se juca o veselie săltăreață. ODOBESCU, S. III 96.

II.

1. Felul în care se ridică și se coboară glasul în timpul vorbirii, potrivit cu starea de spirit a vorbitorului; mlădiere a vocii, inflexiune, intonație. Aceasta nu ascultase decît primele cuvinte și pricepuse tonul de imputare. DUMITRIU, N. 47. Mama... te-a întrebat:

– «Așa de tîrziu?» dar fără ton de mustrare. PAS, Z. I 313. Apoi da

– făcu glasul ascuțit de adineaori, cu un ton care putea fi și afirmativ și negativ. REBREANU, R. I 235.
       • Expresia: Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanța pe care o are felul în care se spune ceva. A ridica tonul vezi ridica (II 5). A schimba tonul = a-și schimba felul de a vorbi, a-și schimba atitudinea.

2. Atmosfera care reiese din cuprinsul unei scrieri, notă dominantă a stilului sau a vorbirii. Toată poezia ieșeană a acelei epoci cîntă în ton minor. SADOVEANU, E.

6. Această glumă și viclenie, tonul ușor de batjocură dispar îndată ce simțimîntul puternic al dragostei cuprinde sufletul. GHEREA, ST. Hristos III 281. În sfîrșit, să mai culegem dintre puținele versuri rămase de la acest părinte al limbii noastre o frumoasă canțonetă de ton elegiac. ODOBESCU, S. I 295.

3. Nuanță a culorilor. Tonurile sînt prea uscate, conturele prea închistate, imaginea rămîne statică. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 111, 11/2. Șesurile întinse, în lumina lunii, îmbrăcau tonuri viorii strălucite. SADOVEANU, O. I 400. Razele de soare să se topească în tonuri de aur, pe fundul vioriu și depărtat al munților. HOGAȘ, M. N. 13.

4. (Învechit, în expresie) A-și da ton = a-și da aere. Am văzut... lipscani și bogasieri... dîndu-și ton de mari capitaliști. FILIMON, C. 37.

5. (Învechit) Accent. Se știe că la cele mai multe vorbe turcii tonul îl au la sfîrșit. PANN, P. vezi II 164.