Ce înseamnă a culege lauri?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a culege lauri": a avea succese, a deveni celebru

" cu viitor si trecut:
frunza de laur batuta in aur
de-un mester necunoscut."
Limba materna poezie de Dumitru Matcovschi

" Sa-mi torni in suflet infinitul unui pahar de hidromel,
In par sa-mi impletesti cununa de laur verde
Si in priviri"
Celei care minte poezie de Ion Minulescu

LÁUR, lauri, substantiv masculin

1. Dafin. Din insule bogate cu mari grădini de laur, Lebede argintoase aripele-ntinzînd Veneau sfîșiind apa la luntrea lui de aur Și se-nhămau la dînsa și o trăgeau cîntînd. EMINESCU, O. IV 169. Fata coboară voioasă din laur, Aleargă prin flori. BPLINTINEANU, O. 83. Trebuie să ne mulțămim numai cu ghirlandele de flori roși ce culegem de pe crengile laurilor. ALECSANDRI, O. P. 346.
♦ (La plural ) Frunzele dafinului (cu care odinioară se încununau eroii, poeții sau oratorii); figurat glorie, victorie, biruință. Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier. EMINESCU, O. I 247. Avuși tu zile mîndre cînd fruntea ta curată De laurii măririi lucit-a-ncununată. BOLINTINEANU, O. 119. Iar tu, nour de rodire, Fă să crească-n sînul său, Cu verzi lauri de mărire. Floarea sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 87.
       • Expresia: A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. Poezia mea... culege toți laurii roșii în lupte. TULBURE, vezi R.

7. A se culca pe lauri = a se mulțumi cu succesele obținute și a nu duce activitatea sau lupta mai departe.

2. Plantă veninoasă cu miros neplăcut, cu flori mari albe și cu fructul o capsulă țepoasă cu semințe negre (Datura stramonium); ciumăfaie. Printre ciulini și tufe de laur, se iscau cînd și cînd vîrtejuri scurte de praf negru, lipicios. GALAN, B. I 300.
       • Expresia: (În fraze interogative sau exclamative) Am (sau doar n-am) mîncat laur(i) (ca să fac sau să fi făcut una ca asta), spune cel care respinge cu hotărîre sau indignare o acuzație, o rugăminte, o sarcină. Da ce? am mîncat laur, ca să mă ostenesc eu cu tine? ISPIRESCU, L. 349.

– plural și: (substantiv neutru, învechit) laure (ODOBESCU, S. I 306).