Ce înseamnă a călca apa?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a călca apa": a se menține la suprafața apei înotând în poziție verticală

" Spre clavirul ce-i zambeste printre fildesu-nvechit.
Degetele-i desirate calca clapele sonore...
Ar monia se desteapta, lenevoasa, la-nceput,"
Noaptea de februarie poezie de Alexandru Macedonski

" Ur meaza in adancuri cometele ce pier;
Stiinta granitata o calca in picioare...
Atomele iau viata, le simte cum traiesc..."
Avant poezie de Alexandru Macedonski

CĂLCÁ, calc, verb

I. I.

1. intranzitiv (Urmat de determinări locale sau modale) A pune piciorul pe ceva sau undeva; a păși. Calcă parcă altfel. Are mersul mai mult sărit. SAHIA, N. 97. Fiul împăratului nu cuteza să calce pe pardoseala băii și pe velințele... așternute prin palat, de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. Purcelul calcă înainte pe covoare. CREANGĂ, P. 38.
       • (Arătînd felul de a merge, de a păși) A călca înțepat. Calcă în vîrful picioarelor. Calcă ușor. ▭ Sentinela umbla pe puntea de tablă de fier. Avea cizme țintuite, călca greu, și tot șlepul gol și uriaș răsuna ca un clopot. DUMITRIU, N. 135.
       • Expresia: (Rar) A călca din pod (sau de sus) = a umbla țanțoș, trufaș. Cum o să-și răsucească mustața de grozav printre tineret, o să calce din pod. DELAVRANCEA, S. 39. A călca în străchini = a umbla neatent, a fi stîngaci; a face o gafă. A călca în urma cuiva = a merge după cineva, a urma pe cineva. Nici un os nu mai găsea, Că-n urma voinicilor Calcă ceata lupilor. ALECSANDRI, P. P. 262. A călca pe urmele cuiva = a avea apucăturile sau obiceiurile cuiva. Calcă pe urmele tatălui-său. A călca... = a) a umbla ca... Barba și punga... te făcea să calci a popă. CREANGĂ, A. 86; b) a promite să ajungă... A călca strîmb (sau într-aiurea sau alături cu drumul) = a se abate de la linia bunei conduite, a face o faptă nepermisă. Iubești pe alta... Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea. ALECSANDRI, T. 1017. A calea cu stîngul = a începe ceva greșit; a nu izbuti. A călca cu dreptul = a începe ceva bine.
       • tranzitiv Simții că m-a călcat oarecine pe rochie. ISPIRESCU, L. 236.
       • (expresie) A nu mai călca iarbă verde = a nu mai trăi, a muri, a fi mort. Pînă cînd va călca el... iarbă verde, noi n-om fi... în ticnă. SBIERA, P. 241. A călca apa = a înota în poziție verticală, mișcînd numai picioarele. Fana călca apa și știa să facă pluta, înota voinicește, cu o mînă sau cu amîndouă. G. M. ZAMFIRESCU, M. despre I 41.
♦ tranzitiv A apăsa cu piciorul pe piciorul altcuiva pentru a-i face semn sau a-i da să înțeleagă ceva. Cum se învîrtea hora, ba o strîngea pe fată de mînă, ba o călca pe picior... cum e treaba flăcăilor. CREANGĂ, P. 163.
♦ intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «peste») A trece peste ceva pășind pe deasupra. Ercul Erculean, Căpitan rîmlean, Calcă peste piatră. ALECSANDRI, P. P.

15.
       • figurat Ar fi trebuit să calce peste trupul meu, ca să se ducă a se cununa cu el. NEGRUZZI, S. I 52.

2. intranzitiv (Urmat uneori de determinări introduse prin prepoziție «pe», «prin», «în», «pe la») A intra, a veni undeva, a se abate. Tata l-a poftit să nu mai calce pe la voi. PAS, Z. I 253. Aici sîntem pe moșia unei gheonoaie care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L.

4. Mi-a hotărît să nu-i mai calc în casă, de cînd i-am zis că se dă cu roș. ALECSANDRI, T. I 40.
       • tranzitiv (în expresie) A călca pragul (sau casa) cuiva = a intra undeva, a merge la cineva. I-a poruncit să nu-i mai calce pragul. CARAGIALE,O.III 34. Eu casa nu i-o voi mai călca. RETEGANUL, P. TV

4. A călca pragul = a ieși din casă. Dar nici pragul n-am călcat Și altul mi-am căpătat. JARNÍK-BÎRSEANU, 235.

3. tranzitiv (Cu privire la un drum, la o regiune etc.) A cutreiera, a colinda, a străbate. Toată [pădurea] o călcă, pînă ajunse la o căsuță. RETEGANUL, P. IV

13. De cînd mă simt bărbat, Multe țări eu am călcat. ALECSANDRI, P. I 97. Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat. ALECSANDRI, P. P. 53.

4. tranzitiv figurat (Subiectul e dușmanul, hoții etc.; cu privire la om, țară, hotar, casă) A da năvală, a intra (pe neprevăzute) și a lua în stăpînire; a încălca pustiind, prădînd sau jefuind. L-au călcat într-o noapte hoții și erau să-l taie. PAS, Z. I 26. Din porunca domniei, Roșea îl călcase noaptea și-l ridicase din pat de lîngă jupîneasă. SADOVEANU, Z. C. 228. Nu care cumva să fi trecut să calce țara turcului? ISPIRESCU, M. vezi 60. Subprefecții călcară peste noapte casa din Curechi, unde dormea liniștit Crișanul, și-l prinseră legat. ODOBESCU, S. III 533.
       • figurat (Subiectul e primejdia, durerea etc.) Pe noi ne-a călcat mare jale. GALACTION, O. I 255. Măi, podar...! Trage podul, Să trec Oltul, C-aicea te calcă focul Și te prăpădesc cu totul. TEODORESCU, P. P. 292.
♦ (Familiar) A veni fără veste undeva sau la cineva, a face cuiva o vizită (pe neașteptate). Peste verb reflexiv:eo opt zile, m-a călcat despre Guță iar, și iar mi-a șters carboava. CARAGIALE, M. 284.

II. tranzitiv (De obicei determinat prin «în» sau «sub picioare»)

1. A strivi, a zdrobi, a nimici. Omul în frămîntarea luptei nu mai e om. Îl lovești, nu-l doare. Cade și alții îl calcă, nu simte. DELAVRANCEA, A. 46. Să călcăm în picioare și cal și călăreț. ISPIRESCU, M. vezi 23. Calu-i turbă, mușcă, sare... Calcă trupuri sub picioare. ALECSANDRI, P. II 16. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, 485.
       • figurat Vijelia-ngrozitoare... calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania în picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. Săracă și-a mea inimă, Cum o calcă răii-n tină! ANT. literar popular I 30. Noi, țăranii, vai de noi, Ne-au fript hoții de ciocoi! Ne mănîncă din sudoare Și ne calcă în picioare. ANT. literar popular I 558.
       • (Subiectul este un vehicul) Trenul a călcat un călător.
♦ A bătători, a îndesa, a frămînta ceva printr-o călcare repetată cu picioarele: a) a bătători pămîntul, iarba, semănăturile; b) a tescui cu picioarele strugurii în lin. Și voi veți călca poate în picioare Strugurii putrezi de copți. BENIUC, vezi 26; c) a frămînta cu picioarele lutul. Fata... călcă lut și lipi cuptorul. CREANGĂ, P. 287.
♦ intranzitiv (Urmat de determinări introduse prin prepoziție «pe») A învinge, a înfrînge o pornire sau un sentiment. Calcă, mîndro, pe mînie, Acum mi-a trecut și mie. HODOȘ, P. P. 189.
       • Expresia: A-și călca pe inimă = a se hotărî la o acțiune învingînd anumite sentimente care îl opreau. A văzut-o orășanca. s-a întunecat. Și-a călcat totuși pe inimă și i-a spus: Să ne ajuți la gospodărie, fată. STANCU, despre 17.

2. (Cu privire la o hotărîre, un angajament, o obligație, o lege etc.) A nu respecta, a nesocoti. Și-a călcat cuvîntul. a își propusese de atîtea ori să nu mai vorbească despre lucrurile acestea și totuși mereu își călca hotărîrea. REBREANU, R. I 43. Nu voia să calce sfatul bătrînilor! SBIERA, P. 42. Aș călca hotărîrea ce am făcut de a spune adevărul. NEGRUZZI, S. I 38.

III. tranzitiv A netezi îmbrăcămintea sau rufăria cu fierul de călcat. Unde să m-ascund? A!... în dulapul ist cu rochii... Nu-s călcate rochiile, dar le-oi călca eu. ALECSANDRI, T. I 40. Ba îmbracă pe cucoana... ba gătește duducile... ba calcă rochii de bal... ba arde nucușoară de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 126. [Cămașa] să ți-o calc apoi frumos. TEODORESCU, P. P. 308.