Ce înseamnă a avea sămînță de vorbă?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "a avea sămînță de vorbă": a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală, a avea mîncărime de limbă, a fi flecar

" A fi inlauntrul fenomenelor, mereu
inlauntrul fenomenelor.

A fi saminta si a te sprijini
pe propriul tau pamint.

"
A unsprezecea elegie - Intrare-n muncile de primavara poezie de Lucian Blaga

"Dar sa nu lege-n terna singerata
Un rod spurcat, saminta cea bogata -An sfint, adu-ni alta primavara!
Sa-nfrini, cu grija zilelor de miine,"
1908 poezie de George Topirceanu

SĂMÎ́NȚĂ, semințe, substantiv feminin

1. (La singular de obicei cu sens colectiv) Parte a plantelor superioare, de obicei închisă în fruct, care conține embrionul și din care, în condiții prielnice, se poate dezvolta o nouă plantă; (sens curent) parte care se seamănă a unei plante (și care cuprinde uneori și alte organe, în special fructul). Din sălcii ningeau semințele ușoare, albe, ca niște fulgi de zăpadă. ANDU-ALDEA, U. P. 105. Iaca vă dau o mierță de sămînță de mac, amestecată cu una de năsip mărunțel. CREANGĂ, P. 262. Pămîntul de-a răcorit Și sămînța-a încolțit. ALECSANDRI, P. P. 388.
       • figurat Pămînturile împărătești nu binevoiesc a primi totdeauna sămînța filozofiei. SADOVEANU, despre P. 19.
       • locuțiune adjectiv De sămînță = păstrat și folosit pentru reproducere. E amenințat să rămîie fără porumb de sămînță. REBREANU, R. I 234. Mai întotdeauna o dată cu sămănatul popușoilor, printre grăunțele de sămînță se amestecă și sămînță de cînepă. PAMFILE, A. R. 70.
♦ (La plural ) Grăunțe germinative întrebuințate în alimentație, în medicină, în industrie etc. Semințe de floarea-soarelui. Cataplasmă cu semințe de in.

2. (Popular, cu sens colectiv) Nume dat ouălor unor insecte.

3. Produs al glandelor de reproducere ale animalelor și oamenilor, din care se dezvoltă fătul.
       • locuțiune adjectiv și adverb De sămînță = pentru prăsilă, pentru reproducere. De la o nuntă, Costică Bibescu se făcuse c-un rățoi ș-o rață de sămînță. SADOVEANU, P. M.

14. Nu-i gîscă, ci-i gînsac, l-am cumpărat de sămînță. CREANGĂ, P. 43.
♦ (Neobișnuit, cu sens colectiv) Microbi, germeni. În Iafa soldații lui Napoleon căpătară sămînță de ciumă. BOLINTINEANU, O. 292.

4. (Învechit și popular, cu sens colectiv) Progenitură, urmaș, descendent. Bunurile mele și toată averea mea, precum și împărăția mea, vor rămînea la cei străini după moartea mea, că eu n-am sămînță de bărbat. RETEGANUL, P. III 13.

5. Specie, gen, fel, soi; viță, neam, seminție. Uracu zise, răstit:

– Trebuie să-i tăiem pe toți, oameni buni... Intrăm prin casele lor și le stingem sămînța de pe fața pămîntului. DUMITRIU, N. 99. Nu s-a pierdut sămința noastră de pescari. DAVIDOGLU, O. 52. Așa i-i sămînța lui, din oameni răutăcioși; tată-său e crîșmar hoțoman. MIRONESCU, S. A. 59. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai; parcă a pierit sămînța omenească de pe fața pămîntului. CREANGĂ, P. 201.
♦ Parte mică, neînsemnată, urmă mică din ceva; nici unul, nimeni. Supărarea părintelui Oșlobanu ajunsese la culme; să nu vadă sămînță de călugăr pe la biserica lui, că-i potopește! CREANGĂ, A. 80.
       • Expresia: Pe rudă pe sămînță vezi rudă.
♦ Rasă, specie de animale. De unde-ai dobîndit așa sămință de boi? SADOVEANU, O. VII 239. S-au... introdus turme de merinoase, de unde toată lumea poate să prinză la sămință bună.

I. IONESCU, despre 466.

6. figurat Element din care se dezvoltă ceva; germen, izvor, sursă. Sămînța dezrobirii, ca să spun așa, ei au aruncat-o la noi. PAS, L. II 182. După ce s-a însurat, a căutat omul să muncească cu drag, să prindă și el sămînță de parale. SADOVEANU, O. II 151.
♦ Cauză, pricină, pretext, motiv. Lucrului pentru care se învrăjbesc oamenii, noi îi zicem sămînță de gîlceavă. ISPIRESCU, U.

2. Nu vedeți c-acea iubire serv-o cauză din natură? Că e leagăn unor viețe ce semințe sînt de ură? EMINESCU, O. I 157. Unde-i să vadă ce blăstăm și-o făcut cu banii, lăsînd în urmă-i sămînță de verb reflexiv:ajbă. ALECSANDRI, T. 914.
       • Expresia: Sămînță de vorbă = prilej de a începe vorba, ocazie de discuție, intrare în discuție. Începu a găsi sămînță de vorbă, începu... a-și aminti. SADOVEANU, P. S. 230. A căuta sămînță de vorbă = a căuta ceartă. Iar cauți sămînță de vorbă, măi Buzilă? CREANGĂ, P. 255. Nicu se opri chiar în drum și-o întrebă ce mai face, cătînd, cum se zice, sămînță de vorbă. CONTEMPORANUL, VII 485. A avea sămînță de vorbă = a avea poftă de vorbă, a fi dispus la flecăreală, a avea mîncărime de limbă, a fi flecar.