Definiție din
Dicționarul limbii romîne literare contemporane
IȘLÍC, ișlice, substantiv neutru (Învechit) Un fel de căciulă de postav sau de blană, purtată de domni și de boieri, uneori și de femei (mai tîrziu și de negustori sau de lăutari), avînd forme și mărimi variabile, corespunzătoare rangului. vezi calpac, cauc1, gugiuman. P-atunci forma ișlicului nu era numai o fantazie, cum este astăzi cu pălăriile... fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui. GHICA, S. 500. Postelnicul apăru în scară îmbrăcat cu antiriu... încins cu un șal de Țarigrad, cu ișlicul în cap și învelit pînă la ochi cu o giubea de postav albastru blănuită cu blană de rîs ...