Ce înseamnă stil1 funcțional?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " stil1 funcțional": varietate a limbii literare, într-un anumit domeniu de activitate

" Rodul astei intreprinderi e fabula ce-ti inchin,
Scrisa cu o graba mare, intr-un stil nu prea senin;
Dar a mea dorinta este ca tu sa fii vecinic rau"
Dlui grigorie alexandrescu poezie de Alecu Donici

" Dar daca stilul este omul,
Acesta-i stil de... bou-rean!
"
Lui Eugeniu Boureanu poezie de Cincinat Pavelescu

STIL, stiluri, substantiv neutru

I.

1. Felul propriu de a se exprima al unei persoane (în special al unui scriitor); totalitatea mijloacelor lingvistice pe care le folosește un scriitor pentru a obține anumite efecte de ordin artistic. Cultivă stilul simplu și epitetul rar. TOPÎRCEANU, P. 50. Cu tot avîntul imaginației, stilul [în «Luceafărul»] e tot simplu, alcătuit din părțile esențiale și principale ale vorbirii: substantive și verbe. IBRĂILEANU, S. 131. Cezar Priboianu n-are stil îngrijit, nici fraze de efect. VLAHUȚĂ, O. A. III 25.
       • Stil indirect = vorbire indirectă, vezi indirect. Stil direct = vorbire directă, vezi direct. Stil oral = fel de exprimare în scris, care imită naturalețea exprimării orale. Figură de stil vezi figură (5). Greșeală de stil = greșeală de exprimare, constînd dintr-o abatere de la regulile sintaxei sau dintr-o întrebuințare improprie a termenilor.
♦ Talentul, arta de a-și exprima gîndirea într-o formă aleasă, personală. Unii dintre cei care s-au ocupat de opera lui Tolstoi i-au reproșat lipsa de stil. SADOVEANU, E. 231.
♦ Limbaj. [Era] anost, cum se zice la București în stilul familiar. BOLINTINEANU, O. 416.
♦ (Neobișnuit) Construcția caracteristică a frazei într-o limbă. Dacă este ca neamul romîn să aibă și el o limbă și o literatură, spiritul public va părăsi căile pedanților și se va îndrepta la izvorul adevărat: la tradițiile și obiceiurile pămîntului, unde stau ascunse încă și formele și stilul. RUSSO, S. 36. Cuvintele sînt țărușile, idiotismul este marca, iar stilul este naționalitatea unei limbi. id. ib. 93.

2. Metodă, manieră de lucru, de interpretare caracteristică unui artist, unui popor, unei epoci. Ceardac, cu coloane de lemn în stil romînesc. EFTIMIU, Î.

9. Urîte construcții; nici un stil; niște turnuri făcute toate după același calup. BART, S. M. 44. Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75.
       • locuțiune adjectiv De stil = executat după moda unei anumite epoci din trecut. Mobilă de stil.

3. Mod, fel, manieră de a fi, de a acționa, de a se comporta. Exista un anumit stil în purtarea rangului, o îngîmfare neclintită, o depărtare înghețată de lume. VORNIC, P. 90. Felul său, mai bine zis, stilul ospitalității la castelul «Iulia Hașdeu» e cu totul deosebit. CARAGIALE, N. forme 148.
       • locuțiune adjectiv și adverb În stil mare = (conceput sau realizat) cu mijloace mari, în mare. Și eu am impresia că am să dau o mică bătălie «în stil mare». CAMIL PETRESCU, U. N. 317.

4. (În expresie) Stil nou = metodă de socotire a timpului după calendarul gregorian. Stil vechi = metodă de socotire a timpului după calendarul iulian.

II.

1. Condei de metal sau de os, ascuțit la un capăt și turtit la celălalt, cu care se scria în antichitate pe tăblițele de ceară; figurat arta scrisului, meșteșugul scriitorului. Nobilime crudă și coruptă... iată-te descrisă de stilul lui Juvenal. SADOVEANU, O. VII 97.

2. (botanică) Gîtul pistilului care pornește de la ovar și care poartă stigmatul.

– plural și: (II

2) stile (FLORA R.P.R. II 84).