Ce înseamnă săgeată de trăsnet?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " săgeată de trăsnet": nume dat de popor armelor antice găsite în pămînt, închipuite a fi rămășițe de trăsnete

" Intr-o magica splendoare zbori de lume uitator,
Nici sageata nu te-ntrece si te-avanti fara-ncetare,
Sub un far mec de himera, dupa ea ur maritor."
Stepa poezie de Alexandru Macedonski

" Spargand fluidicul sau smalt,
Ca o sageata de-aur treci. —
In cer s-ajunge dintr-un salt,"
Rondelul ajungerii la cer poezie de Alexandru Macedonski

SĂGEÁTĂ, săgeți, substantiv feminin

1. Vergea de lemn avînd la un capăt un vîrf ascuțit de fier, iar la celălalt două aripioare înguste; se folosea în trecut ca armă de luptă, fiind aruncată dintr-un arc încordat. Să ceri de la tată-tău paloșul, sulița, arcul, tolba cu săgețile și hainele ce le purta el cînd era flăcău. ISPIRESCU, L.

3. Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizontu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. Ursan... cade-n loc, Străpuns de o săgeată ce-i intră-n piept adînc. ALECSANDRI, O. 216.
       • (În metafore și comparații, cu aluzie la forma obiectului) Vîrfurile înalte și ascuțite ale brazilor dimprejur răsăreau din umbră și, ca niște săgeți neclintite de aur, spintecau văzduhul limpede... HOGAȘ, M. N. 70. (În legătură cu verbe de mișcare, cu aluzie la iuțeala cu care zboară obiectul) Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Se avîntă ca o săgeată și behăind vesel, zburdă de bucurie pe picioarele subțiri ca niște lujere. GÎRLEANU, L. 26. Voinicul dă pinten, Fugarnicul sprinten, Pornește, săgeată, Și zboară șoimește. IOSIF, P. 81. Un vultur căzu săgeată și înhăță pe mîță. DELAVRANCEA, A. 106.
       • Expresia: Cît ajunge săgeata = la o mică depărtare, aproape, nu departe. Săgetător fără săgeată = om care a pornit la o acțiune fără să aibă mijloacele de a o duce la bun sfîrșit. După arc, și săgeată = așa cum e omul sînt și cele făcute de el, după meșter și lucrul lui.
♦ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pămînt, închipuite a fi rămășițe de trăsnete. Vîrfuri de arme vechi socotite a fi limbi sau săgeți de trăsnet. PAMFILE, VĂZD. 75.

2. figurat Vorbă, aluzie (ironică sau răutăcioasă) menită să lovească în cineva; împunsătură, înțepătură. Adaugă și din parte-mi... că d-lor au prea multă ocupație cu ochii bărbaților, pentru ca să-și piardă timpul cu ochii copilelor.

– Mă duc îndată să înfig cu mulțumire această săgeată în sînul lor. ALECSANDRI, O. P. 132.
♦ Durere vie și pătrunzătoare, suferință. O inimă sfărmată De săgeți. CONACHI, P. 86. M-ai mîntuit de săgețile morții. DRĂGHICI, R. 139.

3. Indicator de direcție în formă de săgeată (1), cu vîrful îndreptat înainte.
♦ Fiecare dintre stîlpii caselor și pătulelor de la țară, fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. Porumbar, pătul... mai slăbesc din săgeți și greutatea porumbului le pleacă spre povîrniș. SEVASTOS, N. 26.
♦ Aripă la moara de vînt.
♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fîntînii și avînd la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa.

4. (geometrie) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui.

5. Compus: săgeata-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunze lungi și subțiri și cu flori mari, albe, cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittaefolia).

– plural și: (rar) săgete (ODOBESCU, S. II 186).