Ce înseamnă reacție nucleară?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei " reacție nucleară": ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particulă grea sau de un foton suferă o schimbare a structurii sale; reacție în lanț

" consecintele destinului;
blochez orice reactie si,
scapat de sub regimul fatalitatii,"
Autobuz spre cer poezie de Ioan MARGINEAN

" -Apoi de aia sintem nedumeriti Usa incuiata, fereastra zabrelita si nici o unealta cu care sa spargi usa sau sa indoi drugii. Ciopala se ingrijise sa ridice ori ce ar fi putut sluji Pelaghiei, in care nu avea incredere, sa se razbune
-Asta va sta voua de-a curmezisul inteligentei? ne repezi nenea Tase. Atunci uitati-va de jur imprejur, cum a facut Pclaghia, incoltita de primejdie Ei, hai Puneti-va comportamentul la incercare Dati pinteni reactiei
"
Behaviorism poezie de Vasile Voiculescu

REÁCȚIE (< limba franceza ) substantiv feminin

I.

1. Faptul de a reacționa.
♦ Manifestare, atitudine ca răspuns la ceva.
♦ (psihologie) Orice răspuns integral sau parțial al unui sistem la o stimulare exterioară lui sau străină de el.
       • R. electrodermală = r. r. legată de activitatea sistemului nervos simpatic, care se manifestă printr-o variere a rezistenței electrice a pielii ca urmare a unei excitații senzoriale sau a unei emoții, susceptibile să provoace activitatea glandelor sudoripare. Primele studii privind r.e. datează de la sfârșitul secolul 19 și se datorează psihologilor francezi R. Vigouroux, C. Ferré și J. Tarchanoff.

2. (chimie) Transformare pe care o suferă substanțele sub acțiunea unor agenți fizici sau a altor substanțe chimice, în urma căreia se formează substanțe noi, cu proprietăți diferite de ale celor inițiale. În cursul r. se pot forma atomi, radicali sau noi molecule, ca urmare a descompunerii moleculelor inițiale (ex. r. de cracare); procesul poate consta însă și din unirea mai multor molecule inițiale într-una nouă (ex. r. de combinare, de polimerizare, de hidrogenare etc.) sau din schimbul de atomi sau radicali între moleculele substanțelor care participă la r. (ex. r. de dublu schimb, r. de substituție etc.). R. se reprezintă prin ecuația chimică respectivă. Diferitele r. se produc în timp, cu viteze care depind de însuși procesul chimic, de concentrația reactanților, de temperatură, de solvent (dacă au loc în soluție) și de prezența unor substanțe, denumite catalizatori, care, deși aparent nu participă la r., influențează viteza acestora. R. se împart în r. mono-, bi- și trimoleculare, după cum în procesul respectiv are loc r. unei molecule, a două sau a trei molecule. Din studiul dependenței vitezei de r. de concentrația reactanților s-a putut defini ordinul de reacție. R. de ordinul zero, întâi, al doilea și al treilea au vitezele proporționale cu concentrațiile reactanților la puterea zero, unu, doi și trei, definindu-se astfel condițiile cinetice în care are loc procesul chimic. Cercetarea molecularității, a ordinul de reacție, a factorilor termodinamici și structurali permite descrierea mecanismului de r., adică a r. elementare, a căror succesiune formează r. chimică, reprezentată global prin ecuația chimică respectivă. Interpretarea mecanismului de r. se poate face cu ajutorul chimiei cuantice, considerând că în fiecare r. elementară sistemul trece printr-o stare intermediară, de tranziție. R. se produce datorită capacităților moleculelor de a interacționa chimic, iar aceasta (reactivitatea chimică) depinde de natura atomilor ce compun moleculele, de structura moleculară și mai ales de structura electronică. Unele r. sunt ireversibile, adică au loc într-o singură direcție până la epuizarea reactanților, iar altele sunt reversibile, având loc simultan în ambele sensuri până la stabilirea unei stări de echilibru, în care, la presiune și temperaturi constante, concentrațiile substanțelor care participă la r. nu se modifică în timp. Starea de echilibru se stabilește datorită faptului că viteza r. într-un sens este egală cu cea a r. în sens opus. După efectul termic al r. (degajare, respectiv absorbție de căldură), acestea se pot clasifica în r. exoterme și r. endoterme. R. care se produce în urma intervenției unui factor fizic (acțiunea luminii, la electrozi sau în urma procesului electrochimic etc.) se denumește în mod corespunzător r. fotochimică, r. electrochimică etc., iar când se produce datorită intervenției unor substanțe biocatalitice (enzime) se numește r. enzimatică. După cum au loc într-o singură fază sau în mai multe faze, r. se clasifică în r. omogene, respectiv r. eterogene.

– R. unei soluții = grad de aciditate sau alcalinitate a unei soluții, exprimat de obicei, în unități pH. R. în lanț, reacție care constă dintr-o succesiune de r. elementare, astfel încât substanțele produse în una dintre r. iau parte la r. următoare. R. elementară inițială poate fi fotochimică, termică etc., după care procesul poate continua de la sine, fără nicio intervenție din afară. Un asemenea lanț de r., compus din zeci, sute sau chiar mii de r. elementare, poate fi întrerupt în urma unor r. secundare.

– R. specifică, reacție care, în condiții bine determinate (pH, temperatură, prezența substanțelor complexante etc.), este dată numai de un anumit ion. Reacție imună vezi răspuns imun. (biochimie) R. antigen-anticorp, reacție dintre anticorpii din serul imun și antigeni. Este o reacție specifică, deoarece anticorpul reacționează numai cu acel antigen sub influența și în prezența căruia a luat naștere. Există mai multe tipuri de r.a.-a.: unele (aglutinare, precipitare) sunt puse în evidență mai cu seamă in vitro, altele (bacterioliză, hemoliză) atât in vitro cât și în in vivo, iar altele (neutralizarea toxinelor și a virusurilor) de obicei numai in vivo. R.a.-a. au multe aplicații practice, în biologie în general și în medicină în special.

3. (fizică) vezi Reacțiune.

4. (fizică) R. nucleară = fenomen care constă în ciocnirea a două sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai acestora), în urma căreia, datorită interacțiunii cauzate cu precădere de forțele nucleare, se produc unul sau mai multe nuclee atomice (sau constituenți ai lor). Ciocnirea particulelor inițiale poate duce fie la o împrăștiere elastică sau inelastică a lor (modificându-se numai impulsul, respectiv impulsul și energia particulelor), fie la o r.n. propriu-zisă, în urma căreia se schimbă numai impulsul și energia, dar și natura (eventual numărul) particulelor care intră în reacție. Astfel, prin r.n. se poate face transmutația elementelor și se pot obține izotopi care nu există în natură sau chiar elemente noi (transuranice). Cel mai adesea, r.n. sunt realizate prin bombardarea nucleelor imobile cu neutroni, cu nuclee sau cu particule accelerate (particule α, deuteroni, protoni etc.). Izbind nucleul particula incidentă poate provoca diferite fenomene: smulgerea unei particule din nucleu, captarea unei particule incidente urmată (sau neurmată) de expulzarea din nucleu a altei particule, fisiunea nucleului în câteva fragmente etc. Deoarece r.n. constituie fenomene deosebit de complexe, explicarea lor se face cu ajutorul unor metode intuitive simplificate, numite mecanisme de reacție. Toate r.n. respectă anumite legi de conservare, unele mărimi fizice globale având în starea finală aceeași valoare ca în starea inițială (de ex. energia, numărul de masă, sarcina electrică, impulsul, momentul cinetic etc.); există însă legi de conservare respectate numai de unele r.n. (ex. legea conservării spinului izotopic). Spre deosebire de reacțiile chimice, care se desfășoară la nivelul învelișului electronic al atomilor, r.n. se petrec la nivelul nucleelor atomilor. Ca urmare, este mult mai mare energia implicată într-o r.n. (vezi și energie). Din punct de vedere energetic, cele mai importante r.n. sunt fisiunea nucleară și fuziunea nucleară. Prima r.n. a fost realizată de E. Rutherford (1919) prin folosirea particulelor α emise de radiu. R. termonucleară vezi termonuclear.

5. (cibernetică) vezi reacțiune (2).

II. (în forma reacțiune) Împotrivire politică și economică față de orice manifestare a progresului social; totalitatea, acțiunilor, a inițiativelor etc. care au ca scop restaurarea unui regim politic autoritar; complex de forțe, tendințe, curente cu caracter conservator care determină instituirea unui regim cu structură autoritară; prin extensie totalitatea forțelor reacționare.