Ce înseamnă – probabil latina *gratarium < *gratis?

Sensul expresiei este

Dicționarul dă următoarea explicație expresiei "– probabil latina *gratarium < *gratis": cratis

" nu eram viu dar pe lama trupului meu testam moartea o lume tanara pe patul mortii
inceput de eroare discurs electric pat ce se vinde cu somn cu tot intuneric ce-si amana culpa servicii de noapte blue geans womens si acolo parte satul striat de zapada memoriei memorie striata de racoarea raului vid rasucit spre sentinta altcuiva nu eram viu dar vanam moartea nu eram mort dar sarbatoream in subteranul unui minut la gratar ultima cina a perechii pierdute de pe streasina verii pana in camp rasunau in cadere cuvintele crude ale unui prunc nenascut balegar pe marmora invingatorului in plin centrul nefericirii in iadul sinelui cand gura ta rosie
"
Magna Impuritas poezie de George Popescu

GRĂTÁR, grătare, substantiv neutru

1. Obiect de bucătărie alcătuit din vergele de fier paralele, prinse într-un cadru dreptunghiular, pe care se frige carnea deasupra jarului sau uneori deasupra focului. Iancu tinichigiul le făcea grătarul. PAS, Z. I 170. Stînd în ușa birtului, la grătar, și bătînd din clește, ca să tragă luarea aminte a trecătorilor asupra mirosului de fleică și de mititei, el privea mereu înainte. SLAVICI, N. I 250. Nici pomeneală nu era să-l fi prins verb reflexiv:odată... să dea cu praștia prin bucățelele de friptură de pe grătar. Era un mîțoi cum nu este altul în ziua de azi. ISPIRESCU, L. 286.
       • locuțiune adjectiv La grătar = (despre fripturi) fript pe grătar. Miel la grătar.
♦ Friptură la grătar.

2. Dispozitiv în interiorul unei instalații de ardere, alcătuit din bare de oțel paralele și distanțate, pe care se așază cărbunii sau lemnele, prin care pătrunde aerul la foc și prin care cade cenușa.

3. Obiect de lemn sau de fier alcătuit din stinghii sau vergele paralele, așezat la intrarea caselor, și servind la ștergerea de noroi a încălțămintei.

4. Dispozitiv folosit pentru a împiedica pătrunderea corpurilor străine în instalațiile hidrotehnice.
♦ Piesă (la diferite mașini) care servește la separarea de impurități a materiei prime.

5. Aparat de separare, după mărime, a bucăților mari de minereuri, de cărbuni și de alte roci, construit dintr-o serie de bare de oțel, așezate paralel, la distanțe egale și fixate între ele prin bare transversale.

6. Rețea alcătuită din vergele de oțel-beton, așezate pe două direcții în cruce, legată în punctele de încrucișare și formînd armătura betonului.